6.5 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Primarul Şerbănoiu nu se uită la bani când vine vorba de supravegherea video. Mai ales a aleşilor

Reuniunile din pandemie ale aleşilor locali le-a deschis apetitul de a fi vizibili pentru public şi după reluarea şedinţelor cu participare fizică, în sălile cu această destinaţie. Am remarcat că Primăria Schitu Goleşti a început să posteze pe pagina proprie dezbaterile înregistrate, deşi primarul Tudorel Vasile Miriţă nu are concurenţă în Muscel în materia transparenţei activităţii Consiliului Local, fiind expuse, pentru informarea cetăţenilor, şi hotărârile aprobate, şi rezumatele discuţiilor. Primăria Câmpulung are de învăţat la capitolul promptitudine a postărilor, care se produc foarte repede după adoptarea normelor locale.
Intră în „rândul lumii” şi administraţia de la Stâlpeni, care nu se descurcă pe cont propriu, drept pentru care a apelat la un profesionist. Pe 13 mai 2021, primarul Gabi Şerbănoiu a încheiat un contract cu atribuire directă ofertantului I.I. Paulovici Mihai Gabriel Întreprindere Individuală, din Câmpulung. Contra unui preţ de 3.689 lei, acesta asigură Primăriei Stâlpeni sistemul de supraveghere video, cu înregistrare locală şi transmisiune live a şedinţelor de Consiliu Local. Acelaşi Paulovici Mihai Gabriel a obţinut, tot pe 13 mai, încă un contract, de data aceasta, mai consistent, în valoare de 7.497 lei, pentru servicii de mentenanţă şi verificare periodică a sistemelor de supraveghere video şi antiefracţie, pentru 15 camere video de pe teritoriul comunei.
Înaintea acestor servicii, Şerbănoiu şi-a asigurat „lucrări de mentenanţă ale instalaţiilor electrice de iluminat stradal, constând în refacerea conexiunilor, înlocuirea conductorilor, siguranţelor, contactorilor becurilor şi lămpilor.” Încredinţarea directă a contractului s-a făcut pe 7 mai, la preţul de 49.980 lei, în favoarea unui SRL din Schitu Goleşti, Electric Prod Cons 2009.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!