17.9 C
Campulung Muscel
June 15, 2021

Nevoia de schimbare, îndeplinită

Un personaj cunoscut în peisajul muscelean ca fiind un om cu greutate s-a cam plictisit de viaţa de familist şi a început să cutreiere localurile din zonă în căutare de schimbare. Bărbatul a început să frecventeze o anumită cârciumă, unde se adună în fiecare seară câteva tipe, în aşteptarea clienţilor darnici. Prin urmare, omul nostru a pus ochii pe una mai drăguţă şi aproape de majoră şi a început o legătură. Aşa a ajuns domnul să stea în timpul liber numai plecat de acasă. De dragul noii achiziţii, a început şi să bea mai mult decât de obicei. Pentru ca prietena să-i fie în rând cu lumea, a început să o scoată în lume pentru a o îmbrăca şi a o aranja, precum statutul dumnealui. Cunoscuţii personajului spun că a cam cheltuit cu domnişoara câteva mii de lei bune, pentru că aceasta a început să aibă şi pretenţii. Nu mai spunem nimic de diferenţa de vârstă de peste 30 de ani între cei doi, dar ce mai contează.
Banii altora nu au valoare?
Un tinerel obişnuit să aibă tot ceea ce îşi doreşte a intrat în belea. Obişnuit cu o cotizaţie lunară de câteva mii de la părinţi, băiatul s-a văzut că nu mai face faţă cheltuielilor. Banii de benzină nu-i mai sunt de ajuns, banii de buzunar sunt prea puţini, banii de haine au intrat la apă. Astfel, după ce cugetat mai multe zile, şi-a pus în cap să se apuce de afaceri. S-a apucat de vânzări produse de tot felul de pe urma cărora câştigă sume modice, nicidecum aşa cum a fost obişnuit. Pentru a face faţă cheltuielilor s-a apucat şi de împrumuturi de la terţe persoane, pe care a uitat să le mai returneze. A ajuns foarte căutat tânărul, deoarece are datorii de nici el nu mai ştie bine la cine. Numai că mai multe persoane i-au pus gând rău şi vor să-i vină de hac. Se pare că a auzit şi el, pentru că s-a gândit s-o şteargă de prin zonă, după ce mai face câteva credite ca să aibă pentru zile negre, acolo unde se va duce. Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!