Pentru că a deţinut fără drept o armă, dar şi că a făcut scandal, un câmpulungean s-a ales cu o condamnare cu suspendare, fiind pus să facă şi muncă în folosul comunităţii. Pe durata termenului de supraveghere, pe care i s-a suspendat executarea pedepsei, bărbatului i s-au impus de respectat mai multe măsuri, printre care şi cele de a nu părăsi teritoriul ţări fără permisiunea instanţie, şi de a nu deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. Inculpat în dosarul instrumentat de Judecătoria Câmpulung a fost George Vivian Pantazi, care a fost reţinut preventiv, pentru 24 de ore, pe 14 august 2020, după ce a provocat un scandal şi a deţinut o armă pentru care-i trebuia autorizaţie să o poarte.
Condamnat la 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata a doi ani
Pe 3 martie 2021, rechizitoriul Parchetului a fost admis de instanţă, care a dispus începerea judecării tânărului pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Procesul a avut doar un singur termen, pe 7 aprilie 2021, când s-a şi dat pronunţarea în caz. George Vivian Pantazi a fost condamnat la 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata a doi ani, care a rezultat din contopirea celor trei luni, primite pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor cu alte trei luni, pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Magistratul de caz a dispus ca din sentinţă să-i fie scăzute cele 24 de ore, din data de 14 august 2020, cât a fost reţinut preventiv.
Pe durata termenului de supraveghere, bărbatului i-au fost impuse mai multe măsuri pe care să le respecte, inclusiv să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţie, dar şi să presteze 60 de zile, muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Câmpulung.
Timp de doi ani, nu are voie să deţină niciun fel de arme
Complementar, lui Pantazi i-a fost aplicată şi interdicţia de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de doi ani, care începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Pistolul şi proiectilele i-au fost confiscate şi predate în custodie Poliţiei Câmpulung
În acelaşi timp, s-a dispus confiscarea pistolului – replică de armă de tip airsoft, produs de UMAREX, model WALTHER P99, seria 19G01536, calibrul 6 milimetri BB, aflat în stare de funcţionare, a încărcătorului aferent (butelie marca UMAREX) şi a 9 proiectile sferice, metalice, cu diametrul de 6 milimetri, aflate în custodia Poliţiei Municipiului Câmpulung, conform menţiunilor din Raportul de constatare criminalistică balistică din 31 august 2020.
În vederea introducerii şi stocării profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, instanţa a dispus prelevarea de la George Vivian Pantazi a probelor biologice, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Inculpatul a fost anunţat că prelevarea probelor biologice vor fi recoltate de către personalul Poliţiei Române, instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, şi a fost pus să plătească statului cheltuielile judiciare, în sumă de 300 de lei. Sentinţa nu a fost definitivă, părţile având la dispoziţie 10 zile, care au curs de la comunicarea copiei minutei, ca să depună apelul, tot la Judecătoria Câmpulung. Adrian TĂNASE
Articolul precedent
Articolul următor