A început Campania Umanitară „LaPrimulBebe” a asociaţiei cu acelaşi nume, pentru reabilitarea Secţiei Pediatrie a Spitalului Municipal, în care se tratează anual peste 25.000 de copii din Muscel, împreună cu mamele lor. Asociaţia îşi propune să renoveze cele 10 saloane, 2 holuri şi 6 bai, biberoneria şi sălile de depozitare, să aducă 50 de paturi noi pentru copii şi însoţitori, mobilier modern în saloane, să schimbe mozaicul cu pvc medical, adaptat anilor în care trăim şi uşile cu unele de uz spitalicesc, moderne şi sigure. Toate aceste lucrări sunt evaluate la 300.000 de euro, iar pentru a strânge o sumă cât mai mare, toate mamele din Muscel, şi nu numai, sunt aşteptate să participe la campania de strângere de fonduri, fiecare cu ce poate, pentru ca zeci de mii de copii şi părinţi să beneficieze de un loc cu viaţă, în culori vesele, optimiste, gata să redea liniştea micuţilor pacienţi.
Campania este în derulare pe Facebook, unde zeci de persoane scot la licitaţie, pe pagina din Argeş a Asociaţiei diferite obiecte, bunuri, servicii, produse, inclusiv torturi, cozonaci şi prăjituri, organizarea de evenimente (pentru anul viitor), icoane, şedinţe foto şi de schimbare a look-ului, aranjamente florale, cărţi, lapte praf, plimbări cu maşinuţe (UTV-uri) sau în zona Stoeneşti, lecţii de limbi străine, şedinţe de recuperare medicală, pachete medicale pentru animalele de companie, discuţii virtuale cu un medic neonatolog, rochii de mireasă sau de ocazie, chiar şi animale. Primarul Elena Lasconi a licitat „O zi primar la Câmpulung”, iar Mădălin Iordache „O jumătate de zi manager la Spitalul Municipal”. Consilierul Elenei Lasconi, Andrei Aron, a lansat oferta unei urcări, în partea dreaptă într-o maşină de curse în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, etapa de la Câmpulung, din sezonul 2021.
Există şi un cont , deschis de Asociaţia „La primul bebe” la UniCredit Bank, în care oricine poate dona: RO59BACX0000001090724000.