4.6 C
Campulung Muscel
07/12/2022

Primarii de la Boteni şi Hârtieşti, Vasile Leau şi Cosmin Ştefan, pregătesc în acelaşi timp investiţia în reţea de gaz

Una dintre comunele aflate în pregătiri cu investiţia în reţea de gaz este Boteni. Vasile Leau a bifat etapa contractării serviciilor preliminare solicitării fondurilor europene care îl vor ajuta, în cazul admiterii în program, să înfiinţeze infrastructura în localitatea sa. Prima achiziţie legată de această utilitate, realizată pe 19 aprilie, a avut ca obiect servicii de consultanţă în vederea scrierii cererii de finanţare. Documentul trebuie să fie redactat în conformitate cu Programul Operaţional Infrastructura Mare, Axa prioritara 8 – Sisteme inteligente şi sustenabile gaze naturale. Autorităţile muscelene vor fi ghidate să întocmească o documentaţie convingătoare de către o firmă din Galaţi, SC Anarecom Regioserv SRL, ale cărei prestaţii vor fi remunerate cu 59.500 lei.

Tot luni, 19 aprilie, Leau şi-a asigurat şi specialistul care îl va ajuta la întocmirea documentaţiei tehnico-economice a reţelei de gaze naturale, în faza de studiu de fezabilitate sau documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii. Proiectarea reţelei inteligente de alimentare cu gaze costă Primăria 160.650 lei. Colaboratorul Executivului de la Boteni este tot o firmă din Galaţi, SC Aliana-Team Consulting SRL, care s-a angajat să asigure pentru partenerul de contract studiul geotehnic, ridicare topo, documentaţia certifificatului de urbanism, documentaţia necesară obţinerii avizelor, precum şi documentaţia SF sau DALI.

Aceleaşi firme gălăţene lucrează cu vecinul lui Leau, liberalul Cosmin Ştefan, ales, toamna trecută, primar la Hârtieşti, care are în plan o investiţie similară, după modelul Stoeneşti – Cetăţeni, incluse într-un proiect comun. Primarul de la Hârtieşti a efectuat achiziţiile în aceeaşi zi ca Vasile Leau. Pe 19 aprilie, s-au atribuit direct contractele către Aliana-Team Consulting şi Anarecom Regioserv, la aceleaşi preţuri, 160.650 lei, respectiv 59.500 lei, în contul aceloraşi servicii descrise mai sus.   

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!