Magda BĂNCESCU
La prezentarea bugetului, primăriţa îşi exprima îndoiala că două investiţii menţionate pe listă vor fi posibile în acest an: aducţiunea şi achiziţia spaţiului privat din Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”. În chestiunea magistralei de apă a Câmpulungului, unul dintre cele două fire, pe care Liviu Ţâroiu ar fi trebuit să-l reabiliteze în timpul mandatului său, cu bani de la Ministerul Dezvoltării, Elena Lasconi mi s-a părut mai directă decât Nicolae Zaharia. Deşi au intrat în politică aproape în acelaşi timp, vicele a prins „mişcarea” mai repede şi şi-a adaptat discursul la stilul practicat de partide. Reţinut, diplomat, Zaharia a evitat să trântească vestea deranjantă: lucrarea nu se va face! Nu la banii aceştia! Iar alţii în plus nu vom vedea. Acesta a spus că încă sunt cântărite mai multe soluţii, în ideea de a alege una care să se încadreze în cele 3 milioane de lei, disponibile prin P.N.D.L. Contractul de finanţare, semnat acum trei ani, este valabil încă doi ani, timp insuficient organizării unei noi licitaţii şi execuţiei lucrării de punere la punct a uneia dintre cele două conducte ale reţelei principale.
În această perioadă, susţine Nicolae Zaharia, în responsabilitatea căruia se află societatea Edilul, sunt analizate variantele de execuţie a proiectului, o sugestie fiind aceea de a fixa traseul aducţiunii pe albia Râului Târgului. Lucrare imposibil de pus în practică la suma pe care este dispus s-o suporte Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Dacă cele 3 milioane de lei nu ajung intervenţiilor propuse pe conducta veche, a-i schimba traseul înseamnă costuri de nepronunţat în comparaţie cu valoarea contractului încă în vigoare. Vicele a admis că proiectul făcut pe genunchi, din zorul de a nu rata o finanţare care putea fi accesată prin P.N.D.L., a constituit un start prost. Iar continuarea, la fel de proastă, căci, după o jumătate de an de la câştigarea licitaţiei, firma din Mureş a notificat partenerului câmpulungean rezilierea contractului. Pretextul l-a constituit întârzierea în onorarea plăţii proiectării, însă, în realitate, se pare că înseşi cheltuielile investiţiei au generat ruperea colaborării cu Primăria Câmpulung.
A spus-o primăriţa Lasconi, la prezentarea bugetului, care a continuat ideea începută de viceprimar. Şi anume că predecesorii s-au grăbit să prindă fondurile guvernamentale şi au pus de un proiect nerealist, fără să conteze că suma accesată nu-l poate susţine. „Încă de la început s-a ştiut că banii nu vor ajunge.”, a indicat Elena Lasconi responsabilii de eşecul intenţiilor de a repara aducţiunea prin metoda relining: o conductă nouă introdusă prin interiorul celei vechi, operaţiune în timpul căreia se înnoiau căminele de vane, cauza avariei de acum şase ani, care ne-a lăsat fără apă trei zile.
Operatorul mureşean, care a obţinut contractul, în primăvara lui 2019, a realizat că n-are cum să facă lucrarea la preţul acceptat prin înscrierea la licitaţie şi a denunţat înţelegerea. A ţine altă licitaţie, în aceleaşi condiţii, e pierdere de vreme. După cum acelaşi efect s-ar putea să-l aibă şi căutarea altei variante de execuţie. Nu există variantă şi nici soluţie rapidă pentru a nu se pierde finanţarea, aceea puţină, cât a reuşit Ţâroiu să scoată de la Ministerul Dezvoltării.
Soluţia este una singură: insistenţe la minister, care să se lase convins să majoreze suma. Astfel vede Elena Lasconi deblocarea lucrării la aducţiunea de apă. „Banii sunt puşi în buget, dar probabil că nu vor fi niciodată folosiţi dacă n-o să ne accepte să creştem valoarea.”, este deznodământul la care se aşteaptă autorităţile care se frământă, mai nou, cu ce explicaţii să ia drumul Bucureştiului, în încercarea de a-i îndupleca pe oficialii de la Dezvoltare nu numai să nu ne retragă puţinul alocat, dar să-l şi suplimenteze. Aşadar, strategia este de a cere bani mai mulţi, pentru o altă variantă de proiectare, lucru de a cărui reuşită ne îndoim. Şi credem că se îndoiesc mai tare autorităţile noastre, lăsate încurcate cu acest contract irealizabil.
În afara acestei propuneri de 3,35 milioane de lei destinate magistralei de apă, altă sumă care va rămâne neconsumată, după cum crede primăriţa, este cea rezervată achiziţiei „aripii” deţinute de Tiparg în Palatul Culturii. „Este pusă pe hârtie, dar nu-mi dau seama dacă ne va ieşi 100%, în acest an, tranzacţia.”, susţine şefa Executivului, pusă în postura de negociator cu Marcel Proca. Cu care a mai negociat şi Liviu Ţâroiu, care ne-a livrat valori mult peste cele comunicate de Lasconi, după finalizarea evaluărilor efectuate de părţi. Ce se negociază? Diferenţa de peste 60.000 de euro, care ar trebui suportată din bugetul local. Din raportul de expertiză comandat de Primărie a rezultat o valoare a spaţiului privat din Casa de Cultură sub 200.000 de euro. În schimb, patronul Tipag deţine o evaluare cifrată la aproximativ 260.000 de euro. Cineva trebuie să cedeze, ca să se poată efectua vânzarea-cumpărarea.
Şi aşa nu ne este clar, după un mandat în care subiectul s-a stins discret, dacă s-a finalizat transferul clădirii de la Ministerul Culturii către Primăria Câmpulung. În 2015, anul de interimat la şefia Câmpulungului, după întreruperea mandatului lui Călin Andrei, tot pe vremea aceasta, Liviu Ţâroiu cerea votul consilierilor municipali pentru a prelua, la solicitarea Institutului Naţional al Patrimoniului şi companiei bucureştene Romconstruct, Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, în stadiul în care se găsea. Finanţatorul lucrărilor şi constructorul se înţeleseseră „să se spele pe mâini” de o clădire pe care, în mai bine de 18 ani, n-au fost în stare s-o consolideze şi să-i refacă arhitectura specială. O comisie formată din reprezentaţi ai părţilor contractante a fost la Câmpulung, care au semnat un proces-verbal, reprezentând un inventar al lucrărilor executate, care urma să ajungă la Consiliului Local. La inventarierea respectivă a luat parte şi directorul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, Liviu Cioacă, pe post de simplu observator, care a constatat deficienţele, fără a putea riposta ori comenta.
Ţâroiu, care lăsase impresia că se grăbeşte să preia imobilul, se angaja să ceară înainte valorile investiţiilor făcute în cei şase-şapte ani, cât s-a lucrat, din cei 12 – împliniţi în anul 2015, când s-a discutat transferul – în care imobilul a fost la dispoziţia Ministerului. Consilierii municipali au hotărât că, fără o expertiză, nu-i vor scăpa pe mai marii Culturii de „corvoadă”. Asta a fost în anul electoral 2015. Din 2016… tăcere.