În şedinţa de vineri, 16 aprilie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus următoarele măsuri pentru localitatea Morăreşti, în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitori (6,91):
-este interzisă circulaţia în afara locuinţei / gospodăriei, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
-se permite funcţionarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ / prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă ţi duminică. Operatorii pot colabora cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
-este suspendată activitatea desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport/fitness.
Pentru localităţile Curtea de Argeş, Ungheni, Bradu, Morăreşti, Ştefăneşti, Cetăţeni, Dragoslavele, Băiculeşti, Stolnici, Dârmăneşti, Valea Iaşului, Hârseşti, în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitori, s-au stabilit următoarele măsuri:
-este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor.
-este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi.
Pentru operatorii economici prevăzuţi mai sus, a căror activitate a fost restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în interiorul clădirilor.
-este interzisă activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc sau activităţile în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.
Măsurile se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
-este interzisă activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
-sunt interzise activităţile în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.
Măsurile de mai sus sunt dispuse pentru o perioada de 14 zile şi fac parte din Hotărârea Nr. 27, din 16 aprilie 2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.