Un accident rutier care ar fi putut avea consecinţe din cele mai grave a avut loc, marţi după-amiază, în comuna Valea Mare Pravăţ, sat Şelari. Un şofer a intrat cu autoturismul într-un gard, iar în urma impactului o persoană aflată în maşină a fost rănită şi a ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Accidentul a avut loc în jurul orei 13.30, într-o intersecţie de pe drumul comunal 20. Aflat la volanul unui autoturism Opel Astra, un tânăr de 22 de ani, din Valea Mare Pravăţ, a călcat prea tare pedala de acceleraţie şi a pierdut controlul volanului. Maşina a părăsit carosabilul şi s-a înfipt într-un gard din plasă metalică ţi temelie de beton, fiind serios avariată. Conducătorul auto a scăpat nevătămat, însă, nu acelaşi lucru se poate spune despre o tânără de 21 de ani, pasageră pe locul din dreapta-faţă, care acuza dureri de spate. Victima a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD de prim-ajutor sosit la faţa locului, fiind transportată ulterior la spital cu o ambulanţă pentru investigaţii medicale suplimentare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Narcis Manole