20/04/2025

Patru comune din Muscel, în scenariul roşu

Cu toate eforturilor depuse de autorităţi, de săptămâna trecută, judeţul a trecut în scenariul galben după ce incidenţa infectărilor cu virusul SARS-CoV-2, calculată la 14 zile, a trecut de 1,5 la mia de locuitori, iar nouă localităţi, unde incidenţa este de peste trei la mia de locuitori, corespund scenariului roşu. Este vorba despre oraşul Mioveni şi comunele Bradu, Suseni, Dârmăneşti, Bălileşti, Corbi, Dâmbovicioara, Godeni şi Mărăcineni. 

Restricţii pentru două săptămâni

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, întrunit în şedinţă extraordinară vineri după-amiază, pe 19 martie, a hotărât aplicarea de noi restricţii la Bradu, Cobi, Dâmbovicioara, Dârmăneşti şi Suseni. Astfel, de la miezul nopţii de sâmbătă, 20 martie, a fost interzisă, pentru 14 zile, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor, a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi activităţile în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte. Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, în intervalul orar 6.00 – 22.00, doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi. Măsurile se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

E suspendată activitatea târgurilor

Se menţine suspendarea activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, dar este permisă organizarea şi desfăşurarea activităţii pieţelor agroalimentare şi a pieţelor volante, cu respectarea măsurilor de combatere şi prevenire a efectelor pandemiei de COVID-19. La fel, sunt permise prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanţe de minimum doi metri între mese şi participarea a maximum şase persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, şi cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară (obligatoriu păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecţie, respectarea condiţiilor de igienă, etc.) sub sancţiunea închiderii.

Scenarii noi şi la şcoli

Drept urmare, şi unităţi şcolare din respectivele localităţi îşi modifică scenariul de funcţionare. Astfel, prin hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de vineri, Liceul Teoretic „Ion Barbu” din Piteşti, unde învaţă 726 de elevi, a trecut din scenariul 3 (on-line) în scenariul 1 (prezenţă fizică). Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, unde învaţă 1.433 elevi, a trecut din scenariul 1 în scenariul 2 (asta presupune participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursuri cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi revenirea parţială, prin rotaţie de 1-2 săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie). Iar Şcoala Gimnazială „Naum Râmniceanu” Corbi, cu 170 elevi, şi Şcoala Gimnazială Stăneşti, cu 69 de elevi, au trecut din scenariul 1 în scenariul 3 de funcţionare (cursurile se desfăşoară exclusiv on-line). Isabela FILIP

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!