Musceleanca Ioana Bălăceanu a fost titulară, luni, 15 martie, la Universitatea Olimpia Cluj, în prima etapă a play-off-ului Ligii I la fotbal feminin. Echipa sa a debutat cu o victorie în deplasare la Odorheiu Secuiesc, 3-0 cu Vasas Femina, însă musceleanca nu apare pe lista marcatorilor de această dată. Ioana a avut o primă repriză bună, dar, în startul reprizei secunde, a fost călcată din spate de o adversară şi a părăsit terenul de joc accidentată. La sfârşitul sezonului regulat, după 11 etape disputate, Universitatea Olimpia Cluj ocupă detaşat primul loc în clasament cu victorii pe linie şi păstrează prima şansă pentru a-şi trece în cont încă un titlu de campioană. „U” Olimpia Cluj, care a dominat ultimul deceniu în fotbalul feminin, se îndreaptă spre cel de-al 11-lea sezon în care va încheia pe locul I! Cu opt puncte avans faţă de a doua clasată înaintea debutului play-off-ului, „U” Olimpia pare de neoprit. Narcis MANOLE
Articolul precedent