Piaţa Centrală Agroalimentară a Câmpulungului este în aşteptarea finanţării de la Compania Naţională de Investiţii, pentru reconstrucţia din temelie a halei. Fostul primar, un optimist incurabil în faţa electoratului, a lăsat, în repetate rânduri, să se înţeleagă, în a doua jumătate a mandatului său, că mult a fost, puţin a rămas până la punerea în practică a investiţiei plătite de actualul Minister al Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin instituţia sa. Proiectul modernizării pieţei a trecut prin trei administraţii, PNL, PSD şi USR, perioade în care i-a crescut valoarea, asemenea vinului, prin simpla trecere a timpului. Cei 15 ani scurşi de la întocmirea primei documentaţii au însemnat un salt de la 6 milioane de lei la peste 15,5 milioane de lei, valoarea pe care noul Consiliu Local este convocat s-o aprobe în această după amiază.
2018. Se aprobă protocolul de predare a terenului pieţei către C.N.I.
Pe 15 iunie 2018, aleşii au decis predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, pe bază de protocol, a terenului situat în strada Piaţa Jurământului, nr.1, aflat în proprietatea municipiului, în suprafaţă de 2.432 metri pătraţi. Zona cu dormitoarele, în ciuda aspectului inestetic, rămânea în picioare, dar, conform autorităţilor, urma să fie refăcută cu bani locali. „La predarea amplasamentului, terenul pe care urmează să se realizeze construcţia noii hale a Pieţei Centrale să fie liber de orice construcţie.”, ceea ce înseamnă că tot ce există pe el trebuie demolat. Sarcinile asumate de Primărie în proiectul înaintat C.N.I. explică contribuţia bugetului local, cifrată la 700.000 lei.
Încă din 2011, perioadă de când datează proiectul modernizării Pieţei, Ionel Vlădescu, şef de societate comercială, vedea piaţa ca un mini-mall, care să poată concura cu supermarket-urile preferate de clientul modern. Proiectul tehnic prevedea că doar aripa birourilor scapă de demolare. Şapte ani mai târziu, s-a stabilit că şi dormitoarele. În locul actualei hale, va fi ridicată de la zero o construcţie cu etaj, cu scări de acces prin faţă şi prin spate, cu toalete pe fiecare nivel. Chioşcurile din jurul Pieţei vor fi încorporate de noul imobil, care era prevăzut cu dormitoare la etaj şi un mic bar destinat celor cazaţi aici şi nu numai pentru aceştia. Tot la etaj era urcat tot ceea ce nu avea specific alimentar, în ideea de a desfiinţa bazarul de haine din vecinătate. Acesta căpăta destinaţia de spaţiu de comercializare a produselor din carne şi lapte. Acoperişul conţine o porţiune de sticlă de 130 de metri pătraţi.
2019. Proiectul din timpul lui Călin Andrei se dublează ca valoare. Reabilitarea Pieţei costă peste 15 milioane de lei
Pe 12 decembrie 2019, Consiliul Local trecut a actualizat proiectul care, dacă era să fie realizat de administraţia PNL, după cum şi-a acuzat opoziţia Ţâroiu, costa pe jumătate. În administraţia PSD, lucrarea a atins, pe hârtie, nişte sume suficient de mari încât să îngheţe respiraţia contribuabilului. În 2010, când Administraţia Pieţelor s-a transformat în SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, studiul de fezabilitate, aprobat prin hotărârea Consiliului Local Câmpulung nr.73/2010, dădea o valoare de 6.003.358 lei. Şase ani mai târziu, când Ţâroiu se bătea cu David pe funcţia de primar, şeful Pieţelor a cerut şi a primit milion de lei, care, însă, nu s-a consumat, prin neîntreprinderea niciunei lucrări, nefiind suficient ce a alocat Consiliul şi ce avea Piaţa în conturile sale.
În sfârşit, ce-a fost… n-a fost. La final de 2019, investiţia atingea următoarele costuri estimate: 15.041.588,50 lei, valoarea totală, din care construcţiile şi montajul, 11.298.172,39 lei. Bugetul de stat trebuia să suporte 14.343.319,72 lei, iar bugetul local, 698.268,86 lei. Durata de realizare a investiţiei a fost apreciată la 24 de luni, din care 6 luni dura proiectarea şi 18 luni, execuţia construcţiei unei hale noi, în locul celei vechi de 60 de ani.
2020. Creşte iar valoarea proiectului
Pe 30 ianuarie 2020, cifrele lucrării aflate pe locul doi în topul celor mai costisitoare investiţii ale lui Liviu Ţâroiu, după blocul social din Grui, estimat de proiectant la 20,8 milioane de lei, revin pe ordinea de zi a Consiliului Local. Valoarea proiectului creşte, de la o lună la alta, cu aproape 85.000 lei, însă suplimentul urma să-l plătească ministerul. Aşadar, la începutul anului trecut, a intervenit o modificare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei „Construirea Halei Pieţei Centrale în Municipiul Câmpulung”. Costul total estimat a crescut la 15.126.251,26 lei, mai mult cu 84.662,76 lei faţă de cel votat pe 12 decembrie 2019. Valoarea construcţiilor şi montajului, în schimb, rămâne nemodificată, la fel, partea municipiului. Se măreşte, însă, cuantumul cheltuielilor eligibile, finanţate din bugetul de stat, cu cei 84.662,76 lei, care sunt trecuţi în contul C.N.I. Finanţarea Companiei Naţionale de Investiţii ajunge la 14.427.982,39 lei.
2021. Se măreşte din nou finanţarea asumată de C.N.I. De data aceasta, cu peste 408.512,72 lei
Consiliul Local 2020-2024 continuă seria voturilor date pe marginea investiţiei, sperăm, executate în acest mandat. Materialul înaintat pentru studiu aleşilor locali actualizează valoarea totală la 15.534.763,98 lei. Cu 408.512,72 lei mai mult faţă de totalul valabil la începutul anului 2020, cu menţiunea că această majorare nu influenţează partea financiară ce revine municipalităţii. Cheltuielile eligibile de la bugetul de stat ating, după votul de astăzi, nivelul de 14.836.495,11 lei. În sarcina bugetului local, care suportă cheltuielile neeligibile, rămân cei 698.268,86 lei, aprobaţi în decembrie 2019.
Motivul pentru care proiectul Pieţei Centrale are nevoie, pentru a treia oară, de aprobarea Consiliului Local îl constituie Legea nr.12/08.03.2021 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.95/2020, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” – S.A, prin care se prevede că “Pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de C.N.I. cu activităţile necesare realizării obiectivelor de investiţii, în devizul general al lucrării se vor prevedea cheltuieli forfetare în cuantum de 8% din valoarea devizului. Aceste sume constituie venituri proprii ale C.N.I.”.
„A fost necesar ca devizul general al investiţiei să fie actualizat. În această situaţie, obiectivul de investiţii trebuie reavizat de către Compania Naţională de Investiţii, în cadrul Comisiei Tehnico-Economice a C.N.I. în cel mai scurt timp. Actualizarea documentației tehnice se referă doar la modificarea în devizul general a cheltuielilor forfetare, cota C.N.I., de la 5%, la 8%, conform noilor prevederi legale.”, explică referatul Primăriei, care susţine proiectul de hotărâre.
Finanţatorul a solicitat autorităţilor câmpulungene să refacă hotărârea din ianuarie 2020, în sensul emiterii unei norme noi, prin care să fie aprobaţi noii indicatori tehnico-economici, rezultaţi în urma actualizării devizului general. Cerinţă căreia consilierii municipali, convocaţi la o şedinţă extraordinară, îi vor da curs în această după amiază. Magda BĂNCESCU