Deşi e o fiinţă delicată, Elena a intrat cu tupeu în mijlocul orgoliilor politice. A renunţat la cariera de jurnalist pentru misiunea de primar. Oamenii din Câmpulung Muscel au apreciat curajul ei şi au votat-o primar. Ambiţia Elenei e greu de explicat în cuvinte.
Lumea o admiră. Are ochii albaştri, vocea blândă şi o energie debordantă. Totuşi mai are ceva unic, ceva ce te lasă fără cuvinte. Poate fi curajul sau poate fi ambiţia. Elena Lasconi a lăsat o carieră frumoasă pentru o misiune extrem de grea: politica, un domeniu dominat de bărbaţi.
Din sufletul echipei ProTv, Elena a intrat în mijlocul orgoliilor politice, când a candidat la Primăria municipiului Câmpulung Muscel. În loc să o sperie, atacurile au motivat-o să lupte, iar locuitorii oraşului au apreciat perseverenţa ei. Acum se uită la primăriţa lor ca la o floare a binelui, care face întregul Câmpulung să fie mai vioi.
„În televiziune, dacă voiai să faci un proiect, adunai oameni lângă tine, care ştii că se pricepeau, şi te apucai să faci, aici nu. Este foarte greu, la stat se lucrează incredibil de încet, totul este pe slowmotion. La toate mizeriile pe care mi le-au făcut şi continuă să le facă şi le vor mai face, pentru că nu îşi permit ca cineva să facă treabă bună în oraşul ăsta, pentru că ei ar pierde din punct de vedere politic, eu întotdeauna m-am alimentat din stradă, din energia oamenilor, din speranţa asta uriaşă.”, a declarat Elena Lasconi.
Primăria, a doua casă pentru Elena Lasconi
În biroul Elenei, parfumul de cameră are miros de turtă dulce şi vanilie. A păstrat din vechiul birou doar masa şi vitrina din lemn masiv. Şi-a pus draperii din catifea, două lămpi cu lumina difuză. Îi place să asculte muzică jazz în surdină. Primăria e a doua ei casă. Uneori, lucrează aici până la 14 ore.
„Sunt foarte focusată pe treaba asta şi ştiu exact unde vreau să ajung. Văd Câmpulungul în viitor şi sunt sigură că, în 10 ani, o să trăim bine mersi din turism aici.”, a mai adăugat aceasta.
Ce ar face Elena Lasconi dacă ar avea superputeri
Dacă ar avea superputeri, nici atunci Elena Lasconi nu ar face ceva pentru sine. Se gândeşte mai mult la bunăstarea oamenilor din Câmpulung şi îşi imaginează cum ar putea să le ofere condiţii mai bune de trai. „Aş uni comunitatea, în primul rând. Aş aduce acasă părinţii copiilor din Câmpulung, plecaţi în străinătate şi peste tot în ţară. Să avem apă, canal, gaz, aş vrea să văd oameni fericiţi, să nu mai văd oameni care se uită în pământ când merg pe stradă.”, a mărturisit Elena Lasconi.
Elena iubeşte şi e iubită. Liniştea şi fericirea se îmbină în căsnicia ei, iar oamenii din Câmpulung Muscel văd în ea o femeie model. „Trebui să ştii şi când să taci, mie îmi plac şi tăcerile, poţi să te iubeşti şi cu tăcere, trebuie să fii un prieten bun. El spune că sunt cel mai bun lucru care i s-a întâmplat în viaţă şi m-am bucurat aşa de tare că ieri s-a uitat aşa frumos la mine şi m-a cerut iar de nevastă.”, a mai adăugat aceasta.
De ce este de iubită Elena Lasconi?
E o figură nouă în rândul primarilor, e şi prima primăriţă care a schimbat şi culoarea politică. Românii găsesc doar cuvinte frumoase atunci când sunt întrebaţi ce părere au despre Elena Lasconi. „O admir ca femeie, un om minunat, plină de viaţă şi foarte curajoasă.” „Este foarte bătăioasă, are proiecte multe.”
„Este sinceră, deschisă, luminată la minte, cum se spune în popor.”, au spus oamenii. Din tabloul femeii împlinite îi mai lipseşte Oana, fiica ei plecată la Paris. Ştie că lipsa copilului nu e doar durerea unei mame, ci a unei ţări întregi. „E o mare sensibilitate a mea. Îţi spun şi ţie doctrina mea e România, eu cred că nu ne mai permitem să pierde români şi să avem o altă Românie dincolo de graniţele ţării. Mă doare sufletul că într-o zi s-ar putea să mă înţeleg mai bine în engleză sau franceză cu nepoţii mei decât în română.”, a mai mărturisit Elena Lasconi.
Articol scris de Sabina Dumitru şi publicat pe site-ul alephnews.ro