Ştiind parcă faptul că legea e de parte lor, urşii, care au uitat şi de hibernare, continuă zilnic raidurile prin gospodăriile sătenilor din Dâmbovicioara, în căutarea hranei. Ioan Pantea este unul dintre „clienţii” preferaţi ai lui Moş Martin, încă din 2015. Bărbatul, un cunoscut crescător de animale, a avut foarte mult de tras de pe urma urşilor, care, dincolo de faptul că i-au făcut prăpăd în turma de oi, în repetate rânduri, i-a mai distrus şi o autoutilitară Dacia!
„Nu le dă de mâncare!”
În ultima perioadă, fermierul n-a mai avut pagube, dar, având „experienţa” anilor trecuţi, stă noapte de noapte cu grija că sălbăticiunile îi vor da iama în fermă. Şi urşi flămânzi sunt destui!
„De o lună vin noapte de noapte, de câte 3-4 ori, doi urşi înfometaţi într-un hal fără de hal. Ar trebui să se sesizeze cei de la Protecţia Animalelor, nu le dă de mâncare! Au venit jandarmii azi-noapte (n.r. 4 spre 5 martie) şi i-a alungat. Le-au dat drumul de la Zărneşti, că nu mai au ce să le dea de mâncare, iar cei de la Parcul Naţional Piatra Craiului i-a adus aici. E un urs cât un cal de mare şi nu ştie nimeni de el, ce foame îi e! A apucat să intre la mine, dar noaptea mai stau de pază.”, ne-a declarat Ion Pantea.
Primarul ar fi zis că ministrul i-ar împuşca
Cel mai probabil, coşmarul crescătorilor de animale din Dâmbovicioara, şi nu numai, se va prelungi, asta pentru că, în România, legea interzice uciderea urşilor. Nici în cazul vreunui atac al ursului, autorităţile nu au voie să-l împuşte, pentru că îşi riscă libertatea. Dacă se recurge la capturarea fiarelor, vânătorii au nevoie de o autorizaţie specială. Altfel, nimeni nu poate să se atingă de urşi, nici chiar dacă sunt agresivi. „A zis primarul că ministrul ăsta, de-acum, vrea să împuşte din ei. E adevărat sau minte şi ăsta? Am făcut cerere la Primărie, cu număr de înregistrare, nu vor să vină cei care au ursul, de la „Jderul”, să-l vâneze, nu vor să facă nimic! Nici să-l ducă în pădure şi să-i dea mâncare. Nimic, nimic!!! Unde ne trezim?! Am sunat şi la Ministerul Mediului, am vorbit de 10 ori, dau vina pe ăia de la Biodiversitate, care nu mai răspund!”, se întreabă Ion Pantea.
Luat la mişto de un prefect
Dacă gospodarul nu e luat în seamă de autorităţi, e hotărât să-şi facă singur dreptate, mai ales că a fost luat la mişto de un prefect din PSD. „O să fac miting, mă duc cu oile la Primărie şi le las acolo! Aşa am scris şi în plângere. Am avut accident vascular pe 18 octombrie (n.r. 2020). Nu mai pot să strig, nu mai pot să fac nimic, din cauza lor! Am fost odată la Prefectură şi mi-a zis un prefect de la PSD – era să mă dea şi afară – , să mă rog la Dumnezeu să ningă, să hiberneze ursul! Bine, i-am zis, dar vara ce fac? Băi, nenorociţi ca ăştia nu am văzut!”, a concluzionat Ion Pantea.
„Problema e generală!”
Problema urşilor pare să fi fost rezolvată la Rucăr, acolo de unde nu ne-au mai venit sesizări. Şi primarul a avut un cuvânt de spus. „Problema e generală! La Rucăr, primarul a luat atitudine şi a împuşcat patru urşi. Doi care veneau în sat şi doi pe Sătic. Ăia răi, a avut aprobare. La noi s-a împuşcat doar unul singur, aşa zic ei, dar, după câte-am înţeles, l-ar fi tranchilizat pe ăla rău, l-a dus în rezervaţie, la Zărneşti, l-a lăsat acolo şi a adus unul asemănător, l-au momit o săptămână şi au venit la gospodăria unui om şi l-au împuşcat. Au zis: ăsta e ursul rău! Şi acum, primăvara, aduc alţii.”, ne-a mai spus Ion Pantea. Narcis MANOLE