6.5 C
Campulung Muscel
30/04/2025

Toate posturile de director de şcoală vor fi scoase la concurs

Ministerul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a anunţat că toate posturile de directori de şcoală vor fi scoase la concurs. Şi Titularizarea va suferi modificări. Acesta a declarat joi, 4 martie, la Europa FM, că în acest an, cel mai târziu în lunile octombrie-noiembrie, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de directori şi directori adjuncţi pentru toate şcolile din ţară. El a mai precizat şi că ar susţine ca Titularizarea profesorilor să se facă pe perioadă determinată. „Este mare nevoie de profesionalizarea performanţei în şcolile româneşti. Pentru asta trebuie să ai conduceri în şcoli selectate pe criterii relevante şi obiective. Pentru asta trebuie să ai organizate concursuri pentru directorii de şcoli. Este un element esenţial dacă vrei să faci evaluare, pentru că în orice sistem directorului şcolii va fi implicat în evaluarea cadrelor didactice pe criterii de performanţă, legate de criteriile de performanţă ale elevilor.”, a precizat Sorin Câmpeanu.

Potrivit acestuia, obiectivul este să se realizeze acest lucru înainte de vacanţa de vară, măsura vizând şi directorii adjuncţii. „Până în vară nu mai este mult. În cel mai rău caz, aceste concursuri ar trebui să se deruleze în lunile octombrie – noiembrie.”  În ceea ce priveşte Titularizarea, Câmpeanu a transmis că „există voinţă politică” pentru a se trece de la Titularizare pe perioadă nedeterminată la perioadă determinată. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!