În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată, ITM Argeş a efectuat un număr de 188 controale. Astfel, la 40 de angajatori sancţionaţi, au fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 20 persoane.
Deficienţe constatate în urma controalelor au scos la iveală: neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat; neacordarea drepturilor salariale; netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor; neîncheiere contract individual de muncă în formă scrisă; netransmitere contract individual de muncă în Revisal.
În luna ianuarie a acestui an, valoarea amenzilor aplicate a fost de 220.000 lei, principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe fiind comerţ, confecţii, service auto, spălătorii auto, alimentaţie publică, restaurante, terase, transport; construcţii.
În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost efectuate 149 controale şi au fost aplicate 88 sancţiuni, din care 9 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 35.000 lei. Totodată, au fost avizate 10 evenimente cu incapacitate temporară de muncă. În cadrul acestor acţiuni au depistate: lipsa instruirii SSM; lipsă controlului medical periodic; neautorizare punct de lucru; depăşire program de lucru; depăşirea capacităţii de 30%. Acestea au fost descoperite în domeniile comerţ, alimentaţie publică, panificaţie, materiale pirotehnice, construcţii, transport, service auto, spălătorii auto.