Aparatură de specialitate şi echipamente medicale în valoare de milioane de euro au ajuns în dotarea secţiei COVID de la Mioveni, prin fonduri nerambursabile.
Până pe data de 30 aprilie 2021, Primăria Mioveni implementează proiectul finanţat din fonduri nerambursabile denumit „Consolidarea capacităţii sistemului medical de gestionare a situaţiei de urgenţă cauzată de criza COVID-19, în judeţul Argeş”, Axa Prioritară 9 „Protejarea sănătăţii populaţiei în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, (OS 9.1) „Creşterea capacităţii de gestionare a crizei COVID-19”, în valoare de 19.991.581,80 lei, echivalentul a 4,1 milioane euro.
Prin intermediul acestuia, administraţia locală a avut oportunitatea de a dota Spitalul Orăşenesc Mioveni cu echipamente medicale şi aparatură, necesare tratării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2.
De la demararea proiectului şi până la data de 10 februarie 2021, în cadrul acestui proiect au fost furnizate deja o serie de echipamente care au ajuns în dotarea secţiilor COVID şi ATI de la Spitalul Mioveni, după cum urmează: ventilatoare adulţi şi copii cu circulaţia respiraţiei pentru ATI (10 bucăţi); ventilatoare portabile (4 bucăţi); staţie cu 3 injectomate şi un volumat (12 bucăţi); aparat de nutriţie (5 bucăţi); vizualizator de vene (10 bucăţi); electrocardiograf portabil (8 bucăţi); concentrator de oxigen (5 bucăţi); sistem încălzire / răcire pacient (3 bucăţi); termometre (20 bucăţi); pulsoximetre (10 bucăţi); aparat electric dializă (2 bucăţi); aparat circulaţie extracorporală simplu (o bucată); nebulizator dezinfecţie aeromicrofloră (4 bucăţi); analizator marker cardiac (2 bucăţi); bronhoscop (o bucată); scaun dializă (2 bucăţi); cărucior portabil pentru oxigen cu valve de presiune şi regulator (5 bucăţi); stative perfuzie (15 bucăţi); aspirator secreţii (5 bucăţi); cărucior pentru pansamente (o bucată); cărucior pentru curăţenie (2 bucăţi). Isabela FILIP