02/07/2026

După ce le-a pus gând rău balcoanelor construite ilegal, primarul Elena Lasconi vrea să dărâme toate coteţele din oraş

Cei care susţin că nu poţi fi fermier şi la oraş s-a înşelat amarnic. În municipiul Câmpulung, pe lângă faptul că vacile, oile şi caii sunt o prezenţă constantă pe străzi şi spaţiile verzi, oamenii cresc diferite păsări şi porci la mică distanţă de blocurile în care locuiesc, lăsându-i de-o parte pe cei care locuiesc la case şi au gospodării în toată regula. Sursă de hrană şi/sau venituri pentru unii, coteţele sunt deranjante pentru alţii, în special din cauza mirosului neplăcut, şi oferă o tentă arhaică localităţii. Deşi construcţiile improvizate sunt ilegale, autorităţile locale au trecut cu vederea acest lucru, numărul acestora crescând de la an la an.

Ca şi în cazul balcoanelor construite ilegal, primarul Elena Lasconi a decis acum să pună capăt acestei situaţii, ce aruncă municipiul Câmpulung înapoi în istorie, anunţând că va demola toate coteţele din oraş. Edilul şef a luat această decizie după ce marţi a vizitat cartierul de blocuri din Colonie-Pescăreasa, în care există mai multe adăposturi improvizate pentru animale şi păsări. Elena Lasconi vrea să construiască în locul lor, parcuri, locuri de joacă sau parcări. „Eu cred că așa trăiau strămoșii noștri în urmă cu mai bine de o sută de ani. Știu că obișnuința e a doua natură, dar, oameni buni, cât timp vom mai trăi printre gunoaie, noroaie, cotețe și cocini la bloc, culmea, în municipiu? Intenționez să demolez toate improvizațiile astea insalubre din Colonie și să facem spații verzi civilizate, locuri de joacă și parcări de bun simț. Sper să înțelegeți că lucrurile nu mai pot continua așa dacă ne dorim progres. Știu că mulți veți fi nemulțumiți, dar o să vedeți că o să fie bine”, este mesajul postat de Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook. Amalia Manole

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!