02/07/2026

Tarifele percepute de Pieţe SRL rămân neschimbate în 2021

Pe 21 decembrie 2020, s-a ţinut prima şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor la SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, după o încercare ratată, consumată în noiembrie, pe fondul încăpăţânării celor de la societate de a obţine votul aleşilor, în ciuda faptului că statutul societăţii nu prevederea întruniri AGA on-line. Omisiunea a fost corectată şi, înainte de sărbători, directorul Pieţelor a obţinut aprobarea acţionarilor pentru taxele şi tarifele practicate de SRL-ul Consiliului Local în anul 2021. Materialul a ajuns şi pe ordinea de zi a şedinţei de aseară, 28 ianuarie, fiind nevoie să fie parcursă şi această formalitate, care nu aduce nicio modificare faţă de anul trecut. Sumele plătite în 2020 de comercianţi şi de clienţii care vin la piaţă cu maşina rămân la fel, nefiind cazul, într-o perioadă grea, aşa cum este cea pe care o traversăm, al doilea an de pandemie, de creşteri de dări.                       

Ansamblul Pieţei Centrale, strada Piaţa Jurământului, nr.1 

8Tarif de închiriere pentru spaţiu comercial: 35,70 lei/mp/lună;   

8Tarif de închiriere pentru spaţiu de depozite şi magazii: 14,28 lei/mp/lună;

8Tarif de închiriere pentru spaţiu sanitar şi holuri: 9,52 lei/mp/lună; 

8Tarif de spaţiu de prestări servicii de alimentaţie publică: 29,75 lei/mp/lună;   

8Tarif de închiriere pentru spaţiu boxă în Bazar – Complex Comercial: 35,70 lei/mp/lună;  

8Tarif de închiriere pentru spaţiu comun în Bazar – Complex Comercial: 17,85 lei/mp/lună;  

8Tarif de închiriere pentru spaţiu construcţii provizorii: 35,70 lei/mp/lună;

8Tarif de închiriere pentru spaţiu pentru terase acoperite sau neacoperite: 17,85 lei/mp/lună;

8Tarif de închiriere pentru tarabe speciale (stradale): 154,70 lei/loc/lună;  

8Tarif de închiriere pentru spaţiu – ţarcuri pepeni: 21,42 lei/bucată/zi;  

8Tarif de închiriere pentru spaţiu de comercializare a pomilor fructiferi, flori ornamentale şi brazi: 2,38 lei/mp/zi.

Piaţa Agroalimentară Centrală, strada Piaţa Jurământului, nr.1

8Tarif de închiriere pentru o masă de legume – fructe: 15 lei/bucată/zi; 275 lei/bucată/lună; 

8Tarif de închiriere pentru stand de legume – fructe: 650/bucată/lună;

8Tarif de închiriere pentru masă suplimentară: 10/bucată/zi; 

8Tarif de închiriere pentru spaţiu: 6 leu/mp/zi; 

8Tarif de închiriere pentru vitrină frigorifică mică: 22 lei/bucată/zi; 600 lei/bucată/lună;

8Tarif de închiriere pentru vitrină frigorifică mijlocie: 28 lei/bucată/zi; 700 lei/bucată/lună; 

8Tarif de închiriere pentru vitrină frigorifică mare: 32 lei/bucată/zi; 800 lei/bucată/lună; 

8Tarif de închiriere pentru căsuţă din lemn: 15 lei/bucată/zi; 200 lei/bucată/lună; 

8Tarif de închiriere cântar cu tas: 3 lei/bucată/zi; 

8Tarif de închiriere cântar electronic: 5 lei/bucată/zi; 

8Tarif de intrare la WC: 1 leu/persoană;

8Tarif de cazare: 14 lei/loc/zi; 

8Tarif de închiriere pentru spaţiu de comercializare din autoturism: 25 lei/loc/zi.

Ansamblul Pieţei Centrale, strada Piaţa Jurământului, nr.1

8Tarif de parcare autoturisme: 1 leu/30 minute/loc;  

8Tarif de parcare autoturisme: 2 lei/o oră/loc;

8Tarif de abonament pentru parcare autoturisme: 6 lei/zi/loc;

8Tarif de abonament pentru parcare autoturisme: 120 lei/lună/loc. 

Centru de Afaceri, strada Calea Braşovului, nr.1A

8Tarif de închiriere de spaţiu de prestări-servicii, producţie şi birou: 5,95 lei/mp/lună;  

8Tarif de închiriere spaţiu comun: 5,95 lei/mp/lună; 

Târgul de legume şi fructe, strada Fraţii Goleşti, nr.23 

8Tarif de închiriere de spaţiu construcţii provizorii, sezon vară (mai – octombrie): 35,70 lei/mp/lună;               

8Tarif de închiriere de spaţiu construcţii provizorii, sezon iarnă (ianuarie – aprilie, noiembrie – decembrie): 17,85 lei/mp/lună;

8Tarif de închiriere de spaţiu pentru terase acoperite sau neacoperite: 14,28 lei/mp/lună;

8Tarif de închiriere de spaţiu prestări servicii de alimentaţie publică, sezon vară (mai – octombrie): 29,75 lei/mp/lună; 

8Tarif de închiriere de spaţiu prestări servicii de alimentaţie publică, sezon iarnă (ianuarie – aprilie, noiembrie – decembrie): 17,85 lei/mp/lună; 

8Tarif de închiriere spaţiu (cort): 2,38 lei/mp/zi.

 

8Tarif de închiriere de spaţiu loc de vânzare ambulant: 6 lei/mp/zi; 

8Tarif de acces intrare auto în Târgul de legume şi fructe: 1 leu; 

8Tarif de închiriere de spaţiu de comercializare din autoutilitară sub 5 tone: 30 lei/loc/zi. 

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!