26.9 C
Campulung Muscel
08/09/2024

Preşedintele USR Argeş, propus secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului

Aşa cum a transmis vicepremierul Dan Barna, Alianţa USR PLUS propune noi secretari şi subsecretari de stat pentru poziţiile care îi revin în cadrul ministerelor în urma negocierilor din coaliţia de guvernare.

Printre cei nominalizaţi se numără şi preşedintele USR Argeş, Adrian Ştefan Cîrstea, pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului. Acesta este primul din judeţul nostru care face parte din noul Guvern. Adrian Ştefan Cîrstea este şi consilier judeţean, postură la care va trebui să renunţe după această numire la nivel central.

Absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu” (actualul Colegiu „Brătianu”) din Piteşti şi al Facultăţii de Transporturi din Politehnica Bucureşti, secţia Tehnica Transporturilor, Adrian Ştefan Cîrstea a lucrat aproximativ 10 ani în Capitală, în proiectare la Metroul SA Bucureşti, atelierul Plan general, unde, printre altele, a reuşit cu colegii săi să actualizeze proiectul Magistralei 5, ce leagă cartierul Drumul Taberei de centru. În 2008 a revenit în Piteşti, unde conduce propria firmă, care are ca obiect de activitate publicarea în limba română, promovarea şi distribuţia celor mai populare jocuri de societate educativ-recreative din lume. În urmă cu patru ani a intrat în partidul Uniunea Salvaţi România, Filiala Argeş. Despre numirea lui în Guvern, Dan Barna a scris pe Facebook: „Adrian Ştefan Cîrstea este absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti şi de 15 ani antreprenor, pasionat de sport. În urmă cu patru ani a decis că este momentul să se implice în schimbarea modului în care se face politică în ţara noastră, intrând în Partidul Uniunea Salvaţi România, Filiala Argeş.”

Isabela FILIP

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!