Primarul primeşte lecţii din partid despre cum să riposteze la spatele întors al Ministerului Transporturilor, care, anul trecut, a cerut municipalităţii, într-o doară, DN-ul câmpulungean, de vreme ce, în acest an, ne-a pus, în câteva rânduri, să ni-l reparăm singuri. Dacă Cuc – căruia i se frânge creanga – ne dă cu flit, Ţâroiu ar putea trece şi el la represalii cu transportatorii de mărfuri divizibile, care se „fâţâie” pe centura Câmpulungului. Ne referim la aşa-zisa centură, deoarece aceasta a fost predată cu titlu de DN73 către minister, vara trecută, deşi hărţile actuale indică traiectoria lui prin centru. Mai-marele localităţii ar fi mai încântat să taxeze traversarea municipiului, după modelul Braşov, unde, după cum s-a contrazis cu ai lui, se percepe o taxă pentru parcurgerea centrului. Şi asta din cauză că Braşov, alături de Bucureşti şi Iaşi, se află sub procedură de infringement din cauza calităţii aerului. Adică grad ridicat de poluare. La Câmpulung, taxarea aruncată ca o simplă vorbă de Liviu Ţâroiu n-ar avea legătură, dacă s-ar ajunge la măsura considerată ilegală de unii colegi de coaliţie, cu nivelul de poluare, ci cu întoarcerea gestului ministerului, care una spune şi alta face. Şi dacă s-ar percepe taxă, de aia nu mai poate ministerul! Tot nouă şi aspiraţiilor noastre turistice ne facem rău, îndepărtându-i pe puţinii care îşi fac curaj pe drumurile din Muscel, pe care aducem echipe de asfaltatori numai dacă facem gălăgie, dacă ameninţăm cu blocaje şi cu atragerea atenţiei opiniei publice naţionale. Altfel nu ne bagă nimeni în seamă.
Contestatarii ideii primarului propun altă ripostă, care ar ajunge, cu siguranţă, până la minister, datorită relaţiei indisolubile între C.N.I.R. şi cei implicaţi în activitatea de transport al mărfurilor divizibile, de la deşeuri din construcţii, până la ceea ce rezultă din exploatări forestiere, agricole, miniere, de carieră sau balastieră, staţii de betoane, mixturi asfaltice, recuperarea fierului vechi, producţia de metale ş.a.m.d. Toate firmele care transportă aşa ceva pe teritoriul Câmpulungului, pe DN-ul de care ministerul zice să ne ocupăm, să fie supuse unui control sever, pentru depistarea supra-tonajului. Soluţia nu este nouă, fiind expusă şi în precedentul Consiliu, ca îngrijorare că şi dacă s-ar ajunge, într-un deznodământ fericit, la reabilitarea variantei, ea revine la condiţia obişnuită, din cauza TIR-urilor încărcate peste limita admisă. În 2015, când a răsunat prima dată în Consiliu posibilitatea uşurării vehiculelor grele, se mersese, la nivel de teorie, într-acolo încât să fie controlaţi şi furnizorii de mărfuri, care procedează la nişte scheme numai de ei ştiute, având o dublă evidenţă a tichetelor de cântar, documentele care însoţesc transportul de mărfuri şi care, deseori, nu sunt cele reale. Mai mult decât atât, platforma de cântărire putea servi ca parcare, contra cost, administrată de Primărie, pentru vehiculele de mare tonaj, atunci când nu se desfăşura activitatea de control. La acel moment, Liviu Ţâroiu, ca viceprimar ce era, a lăsat-o în coadă de peşte, cum că trebuie să mai studieze.
Şi a ajuns cu studiul în 2017, când ideea revine sub forma unui răspuns la tifla ministerului, care aproape că ne-a pus să ne spălăm pe cap cu drumul măcinat de iureşul camioanelor, care au distrus şi casele oamenilor, nu numai strada. Ascultându-i pe proprietarii de imobile amplasate de-o parte şi de alta a şoselei zguduite zi şi noapte, cântarul, căruia, teoretic, i s-a găsit şi un amplasament de când s-a deschis subiectul, acum doi ani, trebuie pus în funcţiune în orice scenariu. Şi dacă ministerul revine la gânduri mai bune şi asfaltează centura, şi dacă se încăpăţânează să menţină atitudinea distantă faţă de Muscel. Aşadar, este de dorit ca punctul de control să existe oricum, nu numai dacă Transporturile continuă să joace urât.
Însă chiar iniţiatorul propunerii are îndoieli că proiectul va reuşi, dată fiind experienţa ultimilor zece ani, în care strădaniile de a înfiinţa locuri de cântărire în judeţ s-au soldat cu un eşec din cauza capilor regionali ai Companiei de Drumuri, conştienţi de efectele măsurii. Diminuarea cantităţilor transportate, cu afectarea afacerilor celor implicaţi în această activitate: furnizori de mărfuri, firme de transport ş.a.m.d. Dar Ţâroiu, ca autoritate locală, ar putea încerca să impună o regulă care, este convins cel care i-a sugerat-o, nu va fi pe placul Companiei Naţionale de Infrastructură Rutieră. Şi-atunci Compania îl va invita la o cafea şi o dialog, prin care primarul să fie convins să renunţe la „jucărie”. Drumul sau cântarul. Compania va alege drumul, că nu sărăceşte dacă toarnă 11 kilometri de asfalt, în condiţiile în care învârte cei mai mulţi bani din minister.
În acest context a făcut Ţâroiu remarca privitoare la taxarea centrului, dacă nu are efect sperietoarea cu cântarul. Care, repetăm, era de dorit să fie amplasat şi în varianta reparării carosabilului, nu numai ca instrument de „şantaj”. Altfel n-am făcut nicio treabă.
Până se hotărăşte Liviu Ţâroiu să joace tare – deşi ne-am lămurit în chestiunea „Constanţa” cât de „tare” joacă, ţopăind după chiotele electorale a trei opoziţionişti care au pus cu botul pe labe ditamai majoritatea -, aceiaşi liberali îi cer primarului să-şi ia drumul înapoi. Asta pentru că, anul trecut, l-a cedat ministerului. Dar ministerul nu l-a primit, îi linişteşte pe animatorii show-urilor din Consiliu secretarul Ghinea, stingând la timp o falsă îngrijorare PNL-istă, pe care n-am sesizat-o când Grup Corint nenorocea bezmetic parcurile. Doar era partenerul lor în catastrofa regenerării urbane, care, din câte am sesizat la urmaşii lui Călin Andrei, nici n-ar fi cine ştie ce eşec. Adică ce s-a muncit de 86 de miliarde, pierdute de bugetul Câmpulungului, pe nişte aiureli anemice, ei văd în parcuri.
Revenind la drum şi la trecerea transportatorilor printr-un filtru menit să descurajeze supra-tonajul, primarul a confirmat, dar nu foarte convins ori convingător, că se poate face. Şi că are două zone în atenţie pentru amenajarea unei platforme de cântărire: fie la pasarelă, fie peste drum de Cimitirul Apa Sărată, pe un teren viran, veşnic plin de gunoi. Maniera gândită de colegul implicat profesional în această chestiune, de schimbare a opticii Companiei, nu va deveni realitate niciodată. O dată, pentru că Ţâroiu, oricât de mare vătaf în comuna Câmpulung ar fi, nu ia astfel de decizii de capul lui. A doua oară, pentru că s-ar putea să nu fie chiar atât de negru dracul de la Drumuri. Deşi n-a dus fraza până la capăt, primarul a lăsat să se înţeleagă că sunt nişte speranţe firave, de 0,01% – de vreme ce el, ca politician versat în promisiuni, s-a ferit să prezinte public posibilitatea răzgândirii ministerului, şansele sunt de la foarte mici spre deloc – ca tronsonul câmpulungean al DN73-ului pe stil vechi să intre în proiectul mare de reabilitare. Când opozanţii au tropăit să revoce hotărârea de cedare a şoselei, Ţâroiu a sărit: „Lăsaţi-o încă, că s-ar putea să…” Să ce? Să facă, până la urmă, reparaţia, pe care, în 2017, ne-au pasat-o politicos? Oricum, din câte am înţeles de la primar, hotărârea Consiliului din 2016 n-are nicio valoare. Adică a fost o hotărâre, cu care s-a dus la Bucureşti, ca să nu meargă cu mâna goală. Asta pentru că nu s-a semnat niciun protocol de cedare.
Păcat, însă, că n-are suficientă fermitate ca să aplice măsura cântăririi încărcăturii TIR-urilor şi sancţionării şoferilor depistaţi cu mai multă marfă decât în acte, pentru a descuraja o practică despre care ştie toată lumea. În loc să se ţină de matrapazlâcuri cu firmele de casă, primarul şi Consiliul Local ar putea să arate, măcar din când în când, că ţin cu oamenii. Vehicule mai uşoare = drumuri mai bunicele, case mai puţin fisurate.