14.9 C
Campulung Muscel
23/06/2025

Ieri era aşteptat verdictul în procesul prefectului Soare cu primarul, legat de instalarea lui Alexe  ca director al Spitalului

 

După rateurile înregistrate, fie printr-o hotărâre a instanţei, fie prin abandon, de Nicolaie Alexe, care s-a răfuit cu angajatorii locali şi de la centru, Spitalul, Primăria şi Ministerul, este aşteptat verdictul Tribunalului în disputa prefectului Emanuel Soare cu primarul care nu mai este. A doua cădere din funcţie a lui Alexe, după „concediul” acordat de ministrul Sănătăţii, în timpul stării de urgenţă, s-a produs în luna iunie a anului trecut, cu „ajutorul” şefului Prefecturii, care a atacat două dispoziţii ale lui Liviu Ţâroiu. Prima, emisă pe 14 iunie 2019, la capătul unui concurs fără „capăt”, de vreme ce au rămas nesoluţionate contestaţiile adversarilor lui Nicolaie Alexe, când Liviu Ţâroiu s-a grăbit să-l declare câştigător pe favoritul său. Al doilea document atacat de Soare la Tribunal priveşte transferul conducerii Spitalului Câmpulung de la Andrei Aron la Nicolaie Alexe, pe 25 mai 2020, prin voinţa lui Liviu Ţâroiu. Fostul primar a trecut peste ordinul lui Nelu Tătaru, care, pe 15 mai 2020, îi prelungea mandatul interimar al lui Aron şi, zece zile mai târziu, şi-a pus în funcţie directorul cu performanţe în „management defectuos”. 

Alexe, acceptat de instanţă în procesul prefectului cu primarul  

Cele două părţi ale acţiunii aflate pe rolul Tribunalului Argeş, Secţia Civilă – Contencios administrativ şi fiscal sunt Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, în calitate de reclamant, şi primarul municipiului Câmpulung, ca pârât. Este adevărat că litigiul este continuat de succesoarea în funcţie a lui Liviu Ţâroiu, însă actele semnate de acesta fac obiectul ripostei în instanţă. În privinţa primului demers – tardiv şi inutil -, iniţiat la un an distanţă de momentul concursului cu contestaţiile lăsate „în aer” de comisia plecată în concediu, este greu de crezut că reclamantul va obţine anularea lui. Cu consecinţa, bănuim, a recuperării salariilor cuvenite funcţiei de manager de la Nicolaie Alexe, în cazul în care s-ar dovedi că acesta n-avea ce să caute în acest post. 

În privinţa celei de-a doua solicitări a prefectului, aceasta pare mai inutilă decât prima, întrucât dispoziţia lui Ţâroiu, care l-a repus în funcţie pe Alexe în starea de alertă, nu şi-a făcut efectul decât o lună. Aproape de sfârşitul lunii iunie, Alexe a rămas cu ochii în soare, pentru a treia oară, în 2020, fiind scos de la “naftalină” pensionarul Grigore Stănescu, dintr-o ambiţie a lui Liviu Ţâroiu de a nu fi director Andrei Aron. 

Noroc cu alegerile care au adus liniştea la vârful Spitalului Municipal, unde pandemia s-a aflat în planul doi al luptei pentru putere. Litigiul iniţiat de Emanuel Soare, pe 15 iunie, se apropie de sfârşit, nemaiprezentând interes, probabil, nici pentru instituţia care l-a declanşat, de vreme ce sunt „istorie” şi Ţâroiu, şi Alexe. Acesta din urmă a cerut magistratului de la Piteşti să-i permită să-şi susţină cauza contestată de Instituţia Prefectului, fiind la mijloc cariera de director, ce-i drept, limitată la un an, încheiată ruşinos cu schimbarea din funcţie pentru stângăciile în activitatea de conducere a unui spital în pandemie.      

Pe 19 noiembrie 2020, judecătorul a admis, în principiu, cererea de intervenţie accesorie formulată de Alexe. Primăriei Câmpulung i s-au solicitat înscrisurile concursului pentru funcţia de manager al unităţii medicale şi alte acte considerate necesare instanţei.  

Pronunţarea într-o cauză cu miză „moartă”, la finalul căreia nimeni nu câştigă, nimeni nu pierde, a fost amânată pentru ieri, 21 ianuarie 2021. Însă, ieri după amiază, conform celor prezentate pe portalul Tribunalului Argeş, judecătorul a hotărât o nouă amânare, până pe 4 februarie 2021. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!