14.9 C
Campulung Muscel
23/06/2025

Chioşcurile din fosta staţie Romarta, şterse şi din evidenţele Primăriei

În afara prelungirii contractelor Primăriei cu ocupanţii domeniului public – spaţii comerciale, garaje, magazii, copertine, căi de acces, etc. -, altă formalitate a finalului de an a constat într-o ultimă „împrospătare” a inventarului bunurilor municipalităţii. De obicei, astfel de actualizări au la bază fie investiţii noi, care completează „averea” municipalităţii, fie casări ale unor active scoase din uz. La şedinţa Consiliului Local din 29 decembrie, ultima a anului trecut, au existat pe ordinea de zi două astfel de propuneri. Executivul a avut nevoie de votul aleşilor municipali pentru „modificarea, completarea şi actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Câmpulung”. Completare care vizează o singură lucrare produsă la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, căruia, prin aprobarea Consiliului Local, i se şi dă în administrare. 

Directoarea Ionela Costinela Dună a înaintat Primăriei o adresă, pe 19 noiembrie, prin care a comunicat bunurile achiziţionate şi dotările executate anul trecut, pentru care se impunea adoptarea unei hotărâri de Consiliu Local de preluare a lor în domeniul public. Solicitarea a avut ca obiect sistemul de încălzire şi apă caldă menajeră la Pavilionul Drăghiceanu, înregistrat cu o valoare contabilă de 116.480,62 lei.

Mapa cu documente pregătite pentru dezbaterea aleşilor din decembrie a conţinut şi o cerere a Executivului de trecere a unor bunuri ale municipalităţii din domeniul public în cel privat, în vederea casării, scăderii din evidenţele contabile şi din evidenţa instituţiilor publice care le-au avut în administrare. În situaţia supusă atenţiei legiuitorilor locali, casarea priveşte doar bunuri ale Primăriei: clădirea Centralei Termice Fluidizare, cu o valoare contabilă de 1.573,18 lei, şi cele două chioşcuri din termopan din strada Negru Vodă – Romarta, unul cu o valoare contabilă de 20.541 lei, celălalt, de 9.547,64 lei. M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!