26.9 C
Campulung Muscel
08/09/2024

Elena Lasconi: „Aştept demisia dumneavoastră în continuare, domnule Vlădescu”

Cu aceste cuvinte a început alocuţiunea primarului Elena Lasconi de la punctul „Diverse” al Adunării Generale a Acţionarilor de la SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL, desfăşurată cu o oră înaintea şedinţei Consiliului Local din 26 noiembrie. Şi declarată ilegală, după 40 de minute de dezbateri, întrucât responsabilii Pieţei au ignorat un avertisment al primarului, transmis cu câteva zile înainte, potrivit căruia actul constitutiv al societăţii Consiliului Local nu prevede posibilitatea dialogului purtat între acţionari prin videoconferinţă. La fel ca dezbaterea ordinară a aleşilor municipali, şi A.G.A. la Pieţe tot pe o platformă online a fost programată să aibă loc. Cu o scăpare majoră, care a condus la anularea votului pentru toate punctele ordinii de zi. 

Deşi au fost avertizaţi că şedinţa nu este legală, cei de la Pieţe n-au băgat-o în seamă pe primăriţă    

Întrucât primarul are statut de invitat la întrunirile A.G.A. ale societăţilor Consiliului Local, Elena Lasconi nu a putut interveni decât la ultima secţiune a şedinţei, după epuizarea celor cinci subiecte ale convocatorului. Epuizare însemnând aprobarea a patru dintre ele şi amânarea cu o săptămână a votului pentru taxele şi tarifele percepute de către Pieţe SRL.

„Aştept demisia dumneavoastră în continuare, domnule Vlădescu, şi sunt uimită că n-aţi venit până acum ca să discutăm. Este vorba despre management defectuos.”, astfel a început mesajul primarului Lasconi, care poate să aştepte mult şi bine demisia lui Vlădescu, acuzat de lentoare şi superficialitate în aplicarea deciziilor Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, menite să protejeze pieţarii şi clienţii.

Apoi, discursul acesteia a abordat chestiunea legalităţii dezbaterii care s-a purtat în mediul virtual, deşi actul constitutiv al societăţii nu prevede că şedinţe A.G.A. la Pieţe SRL se pot face prin intermediul unei platforme on-line. Excepţional, după izbucnirea pandemiei, au fost permise, dar numai pe perioada stării de urgenţă. 

Pentru Liviu Ţâroiu, nulitatea dezbaterii şi a votului ridicată de Elena Lasconi era o bagatelă, de care el, de exemplu, nu s-ar fi cramponat. În schimb, a reţinut ideea de a-i da liber, permanent, lui Vlădescu, după 15 ani de şefie la Pieţe. Ţâroiu a luat-o la rost pe Elena Lasconi că a ieşit în presă cu declaraţii referitoare la demiterea directorului SRL-ului Consiliului Local şi pentru acest lucru a dorit explicaţii. Nu că era şedinţa nulă!              

„Domnule Ţâroiu, A.G.A. nu este despre ce am ieşit eu în presă şi ce declaraţii am făcut eu în spaţiul public. Asta este treaba mea şi responsabilitatea mea. Pentru asta voi răspunde singură, nu dumneavoastră şi nici A.G.A. de la Pieţe. Îmi asum toate declaraţiile pe care le fac. Sugestia mea, pentru ca dumneavoastră să intraţi în legalitate, este aceea de a schimba actul constitutiv, menţionând că şedinţele A.G.A. se pot face în astfel de platforme.”, a replicat primăriţa, cu propunerea de anulare a dezbaterii. Aspect în privinţa căruia fusese avertizat „şi juristul competent de la Pieţe.”

„Sunt subterfugii aiurea!”, a meditat cu voce tare fostul primar, care nu se crampona nici de obligaţia atribuirii contractelor prin SICAP, darămite de o A.G.A. în on-line, omisă dintr-un statut redactat şi votat prin 2010! Rămas neactualizat. Cum şi cei de la Pieţe ţineau la corectitudinea convocării, Elena Lasconi le-a cerut să şi-o asume în scris. „Dacă dumneavoastră vă asumaţi acest lucru şi veniţi cu o hârtie, căci văd că între instituţii hârtia este regina, eu nu am nicio problemă. Eu m-am consultat cu nişte avocaţi, ca să vedem dacă este sau nu este legal, şi acesta este răspunsul pe care l-am primit. S-ar putea ca informaţia mea să fie una greşită şi dumneavoastră să primiţi nota 10 pentru această convocare, dar vă rog să v-o asumaţi în scris. (…)  Juristului i-am atras atenţia, în urmă cu câteva zile, când a venit să-mi aducă invitaţia: Fiţi atenţi, că este ilegală,  nu este stipulat în actul constitutiv. Este adevărat că n-am o hârtie scrisă în acest sens. Văd că asta contează foarte mult. Dar i-am spus, ar putea să confirme sau nu. Nu ştiu dacă are coloană vertebrală, nu este treaba mea. Eu am specificat acest lucru, ca să vă anunţe de la început. Dar s-a preferat să pierdem timpul.”, a încheiat Elena Lasconi, înainte ca aleşii să concluzioneze că şi-au răcit gura de pomană vorbind la o şedinţă anulată. M.B.                             

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!