Medic-şef la Compartimentul de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din Piteşti (unde lucrează din anul 2003), fost director general al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, Viorel Enache ştie bine problemele sistemului de sănătate publică. Candidează la Senat din partea PSD Argeş, iar principala sa preocupare este aceea de a contribui la elaborarea unor legi menite să „vindece” Sănătatea din România.
„Sunt medic de peste 20 de ani. Am cunoscut în tot acest timp reforma sistemului sanitar în diversele ei modalităţi, dar parcă niciodată nu a fost mai greu decât acum, când întreaga populaţie este lovită de această pandemie cu noul coronavirus. Sistemul sanitar românesc duce din ce în ce mai greu această luptă, ieşind la suprafaţă toate tarele şi neajunsurile acestuia. Existenţa unei legi a sănătăţii din anul 2006, care a suferit până acum peste 2.000 de modificări şi adăugiri fac din ea o lege nefuncţională şi greoaie în aplicabilitatea ei. În concluzie, mă voi implica în elaborarea unor noi legi în domeniul sanitar care să corespundă necesităţilor actuale şi să armonizeze aşteptările profesioniştilor din sistem cu aşteptările beneficiarilor şi să ducă în mod obligatoriu la creşterea calităţii serviciilor de sănătate şi a principalilor indicatori de sănătate a populaţiei.”, afirmă Viorel Enache.
Realizat de Ziarul Evenimentul Muscelean AG SRL la comanda PSD – Organizaţia Judeţeană Argeş, cod unic de identificare mandatar financiar: 11200020.