Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, condus de prefectul Emanuel Soare, a hotărât impunerea unor măsuri suplimentare în mai multe localităţi din judeţ, în conformitate cu prevederile H.G. 967/2020. O serie de măsuri vizează localităţile Costeşti, Priboieni, Albota, Corbeni, Băiculeşti, Poienarii de Argeş, Domneşti, Mozăceni, în care incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 era mai mare de 3 la o mie de locuitori.
Acestea s-au aplicat începând cu 17 noiembrie 2020, ora 00.00, pentru o perioadă de 14 zile. În cadrul CJSU de luni, 16 noiembrie, a fost aprobată şi propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, de suplimentare a paturilor din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Câmpulung. Astfel, într-un pavilion s-a amenajat un spaţiu pentru pacienţii suspecţi COVID-19, iar în altul, pentru cei confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2.
Acum câteva luni, Prefectura a făcut prima solicitare MApN şi CNCCI pentru ca Spitalul Militar Piteşti să devină suport COVID
În CJSU s-a hotărât înaintarea unei solicitări către Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI) şi MApN pentru ca Spitalul Militar Piteşti să devină spital suport COVID, în contextul în care locurile pentru pacienţii COVID se găsesc cu greu. „Am făcut deja solicitările oficiale către MApN şi către CNCCI în această dimineaţă (n.r. marţi, 17 noiembrie) şi sperăm ca demersul nostru să fie încununat de succes, să primim rapid răspunsul şi acesta să fie pozitiv. Prima dată am făcut o solicitare acum câteva luni, să ni se detaşeze personalul medical de la Spitalul Militar pentru anumite specializări de care aveam nevoie, ATI, infecţionişti, epidemiologi. Am făcut solicitări mai de mult ca Spitalul Militar să devină spital COVID sau să ne sprijine, dar, din păcate, demersurile nu au fost încununate de succes. Acum avem un argument suplimentar, având în vedere că, în acest moment, am ocupat locurile din spitale, nu mai avem unde să internăm pacienţi COVID şi ar fi un moment important pentru Spitalul Militar să se alăture acestui demers.”, a spus prefectul Emanuel Soare.
Prefectul: „Am identificat ultimele locuri la Spitalul PNF Câmpulung. Rămâne transferul în alte judeţe”
La începutul săptămânii, prefectul Emanuel Soare transmitea că, în Argeş, nu mai sunt locuri la ATI pentru pacienţii COVID şi foarte greu se eliberează unul. Acesta a fost şi unul dintre motivele pentru care s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, pentru identificarea de noi locuri pentru pacienţii COVID, şi astea pe sponci în judeţ. Singura posibilitate identificată a fost la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung, unde vor fi înfiinţate 25 de locuri. În Pavilionul „Grant”, din cadrul spitalului, vor fi 27 de paturi pentru îngrijirea pacienţilor confirmaţi cu virusul SARS-CoV-2, iar în Pavilionul „Stătescu”, 8 paturi pentru asistarea pacienţilor suspecţi COVID-19. DSP Argeş a înaintat Ministerului Sănătăţii hotărârea, însoţită de solicitarea motivată de modificare în consecinţă a OMS nr. 555/2020. „Am avut şedinţa CJSU şi am identificat ultimele locuri la Spitalul PNF Câmpulung, un pavilion nou, cu 27 de locuri COVID, şi un alt pavilion, cu 8 locuri pentru suspecţi. Sunt singurele posibilităţi pe care le mai avem în judeţul Argeş de a mai extinde capacitatea de spitalizare, nu mai avem altele. Rămâne transferul în alte judeţe. Sperăm ca, în acest context, Ministerul Apărării Naţionale să fie de acord cu implicarea Spitalului Militar.”, a transmis prefectul după şedinţa CJSU.