02/07/2026

Accident între o autoutilitară şi un autoturism, la Stâlpeni

Un accident rutier s-a produs în această dimineaţă în comuna Stâlpeni, în care au fost implicate două vehicule. La faţa locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.

Din primele informaţii oferite de ISU Argeş, în accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism, iar la impact, autoutilitara s-a răsturnat. În urma producerii evenimentului, au fost identificate două victime, care au fost monitorizate de echipajele medicale. La momentul ajungerii la locul intervenției, în interiorul autoutilitarei, pompierii au identificat o victimă de sex masculin care se afla încarcerată. S-au efectuat manevre de descarcerare, victima fiind extrasă. Aceasta a fost conștientă şi cooperantă. În autoturism se aflau trei persoane. Una dintre acestea, minoră, a necesitat îngrijiri medicale.

Victime:

  • O persoană de sex masculin, conducătorul autoutilitarei, aproximativ 40 de ani, care a fost preluat de paramedicii SMURD și, în urma evaluării, transportat la spital.
  • O persoană de sex feminin, aproximativ 9 ani, evaluată și transportată spital de echipajul SAJ.

Pompierii au asigurat măsurile specifice până la înlăturarea oricărui pericol.

E.M

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!