0.5 C
Campulung Muscel
07/02/2025

16 candidaţi s-au „bătut” pentru două posturi de paznic, la Muzeul Municipal

Luna trecută, Muzeul Municipal a organizat concurs pentru ocuparea a două posturi de paznic în cadrul Compartimentului Administrativ. Doritorii nu au avut nevoie de vechime, doar de diplomă că au absolvit o instituţie de învăţământ, liceu sau şcoală profesională, şi să deţină atestat sau certificat de calificare profesională ca agent de pază şi ordine. Perioada de depunere a dosarelor a fost între 6 şi 21 octombrie, proba scrisă pe 28 octombrie, iar interviul, pe 2 noiembrie. 

La concurs s-au înscris 16 candidaţi: Florentina Bratu, Costin Marius Chiorcea, Gabriel Coman, Vasilica Costin, Niculin Deca, Albert Cătălin Gavrilă, Eugen Lupu, Ciprian Ionuţ Matei, Iverica Mihăilă, Sorin Neguleţ, George Alin Pârvan, Gabriel Călin Poenaru, Florin Eugen Sima, Aleodor Costinel Vlad, Costel Nicuşor Roşu şi Ion Cătălin Zăbavă, ultimilor doi fiindu-le respins dosarul din cauza lipsei atestatului de calificare profesională ca agent de pază şi ordine şi a cazierului judiciar.

Din cei 14 rămaşi în concurs, după proba scrisă au mers mai departe opt dintre ei, trei au fost respinşi, doi au absentat, iar unul nu a respectat modul de încercuire a răspunsurilor testului şi i-a fost anulată lucrarea. După interviu, patru bărbaţi au luat peste 50 de puncte şi au fost declaraţi admişi. După contabilizarea punctajelor, Albert Cătălin Gavrilă (77,50) şi Gabriel Călin Poenaru (65,82) au luat cele mai bune medii şi au fost declaraţi admişi pentru cele două posturi de paznic, cu angajare pe perioadă nedeterminată, la Compartimentul Administrativ. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!