4.7 C
Campulung Muscel
25/01/2025

Primul instrument din dotarea ADP, pus la punct în timpul viceprimarului Nicolae Zaharia: alcooltestul!

După schimbarea primarului, s-au comandat 100 de muştiucuri şi s-a calibrat etilotestul  

Din modestie, viceprimarul Nicolae Zaharia a omis, când a convocat presa la acţiunea de curăţenie de la Grădişte, să vorbească despre prima măsură dispusă de el, bănuim – căci la începutul mandatului său s-a întâmplat -, menită să ţină ADP-ul treaz pe cărările municipale. Prima dotare pusă la punct, odată cu instalarea unui nou coordonator, este alcooltestul sau etilotestul, cum preferaţi, care există într-un număr de “una bucată” în gestiunea serviciului public. Căruia nu-i putem spune preponderent masculin, căci, în formaţiile de lucru ale Spaţiilor Verzi şi Salubrităţii, femeile sunt pe picior de egalitate numerică cu bărbaţii. Şi nu numai la acest serviciu care priveşte curăţenia stradală şi îngrijirea puţinelor oaze verzi ale municipiului lucrează femei, ci şi la Administrarea Cimitirului. Chiar şi la Pază există o doamnă paznic.  

Şi ca să nu se simtă colegii discriminaţi, testarea în vederea depistării eventualei “viteze” matinale ar trebui să se facă fără deosebire de sex. După contestatul cântar, despre care şeful ADP motiva că nu-l poate folosi la cântărirea sării şi nisipului aruncate iarna pe străzi şi trotuare, ca să existe o evidenţă clară a stocurilor consumate, aflăm că nici etilotestul n-ar fi funcţional. Acum nu ştim cât de funcţional a fost pe la începutul anului, când s-a iscat un ditamai tărăboiul în Primărie, între un patron „foc şi pară” pe primar şi Liviu Ţâroiu, acuzat de afacerist că ar fi servit un întăritor la locul de muncă. 

S-a lăsat cu apel la Poliţie, alertată de patronul catran pe Ţâroiu, care numai ce trecuse prin pocinogul de răsunet naţional, când a escaladat cu SUV-ul de serviciu două junioare colerice şi pe şoferul din dotare, cărora primarul botezat de Sfântul Ion putea să le fie bunic. Au venit la Primărie poliţiştii, care n-aveau de ce să-l pună iar pe acuzat să sufle în alcooltest, căci nu conducea decât Primăria. Caz în care doar Prefectura putea sancţiona degustatul  în timpul programului de muncă. În sfârşit, patronul şi primarul au orăcăit unul la altul până s-au plictisit, cu poliţiştii spectatori ai show-ului spontan. 

Ca nu cumva să răsufle în gazete altă relatare despre execuţia sticlelor din cămările instituţiei, Ţâroiu a invitat un reprezentant al presei, în faţa căruia a fost dispus să se lase testat. Şi acum a intrat în scenă alcooltestul ADP-ului, despre care, o jumătate de an mai târziu, aflăm că avea nevoie de calibrare. În prezenţa gestionarului aparatului de testare a consumatorilor din subordinea Consiliului Local, primarul a suflat şi a rezultat 0. Zero duşte trase înaintea circului stârnit în Primărie de afaceristul nemulţumit că nu ştiu ce nu-i făcea sau nu-i dădea Ţâroiu. 

În anul pandemiei, etilotestul ADP-ului a pierdut teren şi importanţă în faţa termometrelor agitate în faţa contribuabililor veniţi să împrăştie COVID prin Primărie. Însă a revenit în prim plan în prima săptămână de activitate a viceprimarului Nicolae Zaharia, când Administraţia Domeniului Public şi Privat Câmpulung a întreprins două achiziţii, care au legătură cu depistarea vicioşilor din subordinea directorului Bogdan Pătru. 

A doua zi după ce liberalul a depus jurământul de viceprimar, s-a produs prima comandă, prin SICAP, având ca obiect „accesoriile” etilotestului, într-un stoc de 100 de bucăţi. Şi anume muştiucul aparatului. Pe 27 octombrie, de la firma orădeană Dari Tehnologies SRL s-a achiziţionat un pachet cu 100 de muştiucuri de unică folosinţă, cu ambalare individuală, pe care furnizorul le comercializează pentru aparatele etilotest Alcovisor Mercury, Alcovisor Jupiter şi Alcovisor Jupiter – X. Pe pachetul cumpărat, repetăm, în prima zi de muncă la Primărie a lui Nicolae Zaharia, căruia nu ştim dacă îi aparţine sau nu meritul ori dispoziţia testării subalternilor prezentaţi binedispuşi la lucru, ADP a plătit 223,72 lei.

Se pare că nu doar epuizarea rezervelor de muştiucuri afecta funcţionarea normală a alcooltestului, ci şi decalibrarea lui. Pe 29 octombrie, ADP a umblat la „teşcherea”, după alţi 261,80 lei, pentru „servicii de calibrare periodică alcoolteste şi etiloteste”, însoţite de certificatul de calibrare la zi. Prestatorul este aceeaşi Dari Tehnologies SRL, din Oradea, care furnizează astfel de servicii pentru majoritatea tipurilor de alcoolteste. „Calibrarea aparatelor se face cu aparatură performantă, specifică acestor operaţiuni, de către persoane calificate de fabrici, cu respectarea strictă a tuturor standardelor impuse de producători. (…) Include taxele de curier Beneficiar – Oradea – Beneficiar. Vă rog, trimiteţi doar prin Fan Courier.”, este cerinţa furnizorului de servicii. Cum perioada de respiro pentru ADP-işti s-a nimerit a coincide cu înăsprirea vremii, a picat bine „reţinerea” aparatului defectat fie prin utilizare excesivă, fie prin uitarea lui prin vreun birou de şef tolerant cu muncitorii zgribuliţi pe teren. 

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!