2.Despre tainele unei vieţi abundente
Judecata de sine
Nu cred că noi am realizat o pocăinţă aşa de adâncă cum a fost aceea a lui Petru. Aşa a fost pregătit Petru pentru a scăpa de sine însuşi. Înainte de a se lepăda de Hristos, Petru scosese draci şi făcuse vindecări. Poate că avem şi noi o oarecare putere, dar Dumnezeu ar vrea să ne-o dubleze, sau chiar să ne-o înzecească. Ce-L împiedică? Faptul că nouă ne place să ne trăim viaţa proprie.
Trebuie să ne tăgăduim pe noi înşine. Asta înseamnă să crezi că este o binecuvântare să fii zdrobit în mod vădit, să ajungi la disperare pentru a învăţa să te încrezi numai în Dumnezeu. Pavel spune adesea: „Port sentinţa morţii în fiinţa mea, pentru ca să învăţ să nu mă încred în mine însumi, ci în Dumnezeu, Care învie morţii.” Suntem noi gata să ne predăm cu totul în mâinile Domnului?
1.În primul rând, Dumnezeu cere acest lucru de la noi.
2.În al doilea rând, Dumnezeu vrea să lucreze El însuşi această predare absolută. Dumnezeu ne dă şi voinţa şi înfăptuirea, după buna Lui plăcere.
3.În al treilea rând, nu numai că cere şi lucrează El însuşi predarea noastră, dar o şi primeşte, când i-o aducem.
4.În al patrulea rând, nu numai că Dumnezeu cere acest lucru, îl face şi îl primeşte, dar îl şi menţine, îl păstrează.
Lepădarea de sine
În firea pământească, nu locuieşte nimic bun, şi nimic nu te va ajuta în afară de o altfel de viaţă care să te însufleţească. Trebuie să te lepezi de tine o dată pentru totdeauna. Şi totuşi, de lepădarea de sine avem nevoie în fiecare clipă, iar aceasta are loc doar prin puterea vieţii Lui. Atunci Hristos vine înăuntrul nostru şi ne ia în stăpânire.
Să fim ocupaţi cu Dumnezeu, să privim la El
Un important domeniu în care noi greşim adeseori este acela al priorităţilor celui credincios: el trebuie să fie mereu ocupat cu Dumnezeu, în ce priveşte predarea deplină. Vă rog, ocupaţi-vă cu Dumnezeu în aşa fel ca El să fie totul în viaţa voastră de fiecare zi! Să începem chiar de acum a privi la Domnul Isus, şi nu la noi înşine. Să ne aplecăm înaintea Sa şi, în simplitate, să-I spunem: „Doamne, primesc condiţiile predării absolute”. Când Dumnezeu a început în tine lucrarea de predare absolută şi când a luat act de predarea ta, atunci El S-a legat să aibă grija de tine şi să te păzească. Vrei să crezi acest lucru? În materie de predare, sunt angajate două persoane: eu şi Dumnezeu. Eu, un vierme, şi Dumnezeul cel atotputernic, Iehova.
Tu care nu eşti decât un vierme, ţi-e frică să te încrezi în Dumnezeul cel atotputernic? Când adevărul locuirii lui Hristos în noi îşi va lua locul cuvenit, atunci Adunarea se va îmbrăca în haine slăvite, iar smerenia va străluci în toate mădularele ei ca frumuseţe a sfinţeniei sale. A crede este actul cel mai sublim şi mai simplu totodată.
Un secret al trăirii creştine
Ca să poţi avea o atitudine justă şi să poţi trăi creştineşte, trebuie să cunoşti un secret, o taină. În primul rând, trebuie să cunoşti ce este în inima lui Dumnezeu cu privire la tine. Duhul va da viaţă şi realitate cunoştinţei noastre despre Hristos: El ne va face să-I încercăm puterea în activitatea noastră. Nu poţi să dai altuia ce ai găsit tu, dar poţi trezi în el dorinţa puternică după ceea ce ai tu. Experienţele religioase sunt calea, nu ţinta. Duhul Sfânt îndeplineşte în viaţa ta tot ce a câştigat Domnul Isus Hristos pentru tine. Cei mai mulţi dintre noi „trăiesc încă în mod conştient”. Toate acestea arată o stare de nedesăvârşire. Cu totul altceva este adevărata viaţă în Dumnezeu. Starea pe deplin normală este asemenea vieţii unui copilaş, care nu e conştient de el însuşi. În starea aceasta, noi suntem predaţi lui Dumnezeu în aşa măsură, încât nu mai avem sentimentul că suntem folosiţi de Dumnezeu. Dacă, în mod conştient, ne lăsăm folosiţi ca „pâine frântă şi ca vin vărsat”, avem de urcat încă o treaptă, pe care treaptă, conştiinţa propriei noastre persoane şi a ceea ce face Dumnezeu prin noi se şterge. Un om sfânt nu este niciodată conştient de sfinţenia lui. Un sfânt atârnă, în mod conştient, de Dumnezeu.
Rămânerea în Domnul Isus
Nu te gândi prea mult la tine ca mlădiţă, nici la rămânerea în Domnul Isus, Viţa, ca la o obligaţie. Întâi, caută să înţelegi ce este Domnul Isus ca viţă. El să te poarte, să te hrănească şi să rămână răspunzător de creşterea şi de rodirea ta. Fă-ţi timp pentru a te gândi la asta şi a crede din inimă: „Viaţa mea, Acela de la Care aştept totul, tot ce îmi trebuie, este Domnul Isus”. Roagă-te ca, prin Duhul Sfânt, să ţi se arate cât de slăvit, de plin de dragoste şi de puternic este Domnul Isus, în Care tu poţi să trăieşti şi să locuieşti. Ocupă-te mult cu Domnul Isus şi aşteaptă mult de la El, ca de la adevărata Viţă. (continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424