17/03/2025

Musceleanul Marius Nicolaescu, încă patru ani în fruntea judeţului Argeş

Consiliul Judeţean Argeş va avea pentru o durată de patru ani cei mai tineri vicepreşedinţi din istoria judeţului. Este vorba despre Adrian Bughiu şi Marius Nicolaescu. Ultimul, muscelean get-beget, are multe proiecte începute pentru Muscel încă din primele luni ale anului.

Cel mai tânăr vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, musceleanul Marius Nicolaescu, are experienţă în administraţia publică judeţeană de mai multe mandate. Alături de noua echipă, care va fi nominalizată pentru conducerea judeţului Argeş, musceleanul Marius Nicolaescu are noi proiecte pentru perioada 2020-2024, o prioritate primordială având-o, de data aceasta, drumurile judeţene din Muscel, pentru ca turismul să se ridice în Argeş, mai ales după pandemie, când toţi agenţii economici şi nu numai au fost afectaţi. În prezent, în Argeş se desfăşoară lucrări de alimentare cu apă, canalizare, asfalt, iar pentru proiectele derulate în următorii patru ani vor fi cerute şi părerile cetăţenilor.

„Trebuie să lucrăm la relaţia cu cetăţenii, acum suntem o echipă tânără, care va ţine cont de aşa ceva. Ei trebuie să fie pe primul loc, iar noi, vocea lor în funcţiile politice, pe care le deţinem. Avem un judeţ minunat, Nordul este şi el o bijuterie, trebuie să investim mai mult în drumurile judeţene, pentru că, de-a lungul timpului, au fost reabilitate doar porţiuni din ele şi este păcat. Ca judeţ, trebuie să ne punem în valoare, turiştii din ţară şi străinătate să ne viziteze, pentru că avem destule obiective de arătat, dar fără infrastructură nu poţi face mare lucru, doar tindem să fim o ţară ca afară, nu?”, a transmis Marius Nicolaescu. Viitorul vicepreşedinte al CJ, Marius Nicolaescu este inginer silvic şi fost administrator al Ocolului Silvic Privat „Codrii verzi”. A fost ales la începutul anului 2020 vicepreşedinte, după ce Simona Brătulescu, preşedintele ALDE Argeş, şi-a dat demisia în urma numirii în funcţia de secretar de stat la Cancelaria primului ministru. Marius Nicolaescu este consilier judeţean din anul 2012. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!