Spitalul Câmpulung traversează o perioadă agitată. O dată, pentru că echipa managerială, care alcătuieşte Comitetul Director, este formată, în mare parte, din interimari, iar, pe de altă parte, pentru că se caută soluţii pentru redeschiderea unităţii medicale pentru muscelenii care nu sunt infectaţi cu noul coronavirus şi au nevoie de îngrijiri medicale, fiind nevoiţi să se trateze la spitale din alte localităţi, din Argeş sau alte judeţe, chiar să cheltuiască bani pe investigaţii la privat. În prezent, Comitetul Director este alcătuit din managerul Grigore Stănescu (interimar), Camelia Taus, director medical (interimar), Marinela Cristian, director Financiar Contabil şi Aida Cheche, director de Îngrijiri, ultimele două cu concurs pe post.
Mai sunt câteva zile până când va fi, din nou, schimbat managerul Spitalului Municipal, Grigore Stănescu. Pe 27 octombrie, acesta împlineşte 65 de ani, vârstă de pensionare, fiind şi data menţionată în contractul de interimat, pe care îl are încheiat cu primarul Câmpulungului, Liviu Ţâroiu, ca să elibereze funcţia. E posibil să fie schimbat chiar înainte, imediat după instalarea în funcţie a noului primar.
Schimbarea primarului va aduce modificări nu numai în conducerea Spitalului Municipal, ci şi a celui de Pneumoftiziologie. E vorba despre constituirea altor Consilii de Administraţie, după ce consilierii locali, care au făcut parte din ele, nu se mai regăsesc în noul Legislativ local, cu excepţia unuia singur. Sergiu Cicu a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal, iar Estera Stămoiu, membru, Manuel Zenovie şi Ionel Dumitrache, supleanţi, iar Nicolae Crînguş a fost reprezentantul primarului. La cealaltă unitate medicală din subordinea Municipiului Câmpulung, Spitalul de Pneumoftiziologie, Consiliul de Administraţie a fost condus de Estera Stămoiu, membri fiind desemnaţi Cornel Băjan, Emilian Silviu Mănescu, Florin Pană şi Ionel State, acesta din urmă fiind singurul care, după ultimele alegeri locale, a fost ales din nou consilier local. Gheorghiţa Nestor era reprezentanta primarului. Isabela FILIP