02/07/2026

Amărâţii petrecăreţi

Unii oameni sunt petrecăreţi din fire şi nu ţin seama de nimic. Nici de faptul că deranjează, nici de faptul că îşi dau toţi banii pe băutură. O familie care îşi duce zilele de azi pe mâine nu pierde nicio ocazie de a o pune de un bairam pe cinste, pentru a arăta tuturor cât de bine le este şi cât de mult se bucură de viaţă. Oamenii, despre care se povesteşte, sunt plini de datorii către toţi comercianţii din cartier, deoarece cumpără diverse produse care nu sunt prea necesare la casa omului, dar care sunt bune pentru chermeze şi pofte proprii doamnei. Doamna este capul familiei cu pricina şi tot doamna este cea care face legea şi care îşi bate şi soţul, dacă este nevoie să arate cât este de tare. Numai atribuţiunile de femeie în casă nu şi le arată, căci cine îi calcă pragul este izbit de un miros greu, de praf, de o mizerie de nedescris. Doar de „gazdă” pare a fi bună doamna care nu este lipsită de tupeu atunci când este rugată să termine cu zgomotele sau să mai închidă uşa de la intrarea în apartament atunci când fierbe ţuică… Despre domn nu sunt de spus prea multe, este destul de retras şi cu mai mult bun simţ atunci când nu este beat, când nu este… ! Nu sunt trecute 48 de ore de când o zonă a unui cartier  a fost zguduită de zgomote de neimaginat pentru un om normal. Totul a început dis de dimineaţă, pe la ora 8.30, duminica, când fiecare este liber pentru a se odihni. A început cu manele, strigăte şi urări de sănătate. Mai pe la orele prânzului, pentru a tihni vecinilor de bloc masa şi odihna, decibelii boxelor au început din ce în ce mai tare. Spre seară, ca şi cum tot ceea ce fusese nu era de ajuns, au început să se clatine lustrele şi să trepideze pereţii, cauza fiind o mare şi de proastă calitate boxă care fusese scoasă, pentru a „distra” vecinii, chiar în faţa uşii şi mai era dată şi la maxim. Totul a durat până când familia a fost atenţionată că nu trăieşte singură în bloc. După ce s-a lăsat un minut de linişte a început scandalul. Ca de obicei, familia nu se simte bine până nu o pune şi de un scandal, care se termină cu sticle sparte, uşi trântite, înjurături de toată jena. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!