O doamnă de la Muzeu a avut parte de o propunere indecentă neintenţionată din partea unui membru al unui grup de vizitatori dornici să admire “exponatul lunii”. Lunar, instituţia promovează pe pagina sa de Facebook un obiect din colecţiile celor patru secţii. De pildă, “oferta” lunii mai constă într-un fier de călcat, care face parte din averea Etnografiei. Exponatele alese sunt dintre cele mai variate, în speranţa că, astfel, este stârnit interesul copiilor şi al tinerilor, în special, care să abandoneze socializarea on-line în favoarea uneia la faţa locului, cu oameni în “carne şi oase”. În noiembrie, anului trecut, punctul de atracţie l-a constituit cocoşul de munte, aflat în
colecţia Secţiei de Istorie, Artă Plastică şi Ştiinţe ale Naturii. Pentru luna martie 2016 a fost aleasă tot o zburătoare, piţigoiul. Tactica directorului de a atrage public, anunţând pe reţeaua de socializare “exponatul lunii”, a mers. Când piţigoiul a fost “cap de afiş”, a trecut pragul Muzeului un grup de persoane respectabile, manierate, cât se poate de serioase şi foarte curioase să admire mica înaripată. Doamna care a preluat grupul, pentru a-l însoţi, cu explicaţiile de rigoare, a dorit să facă prezentarea verbală a obiectului expus pe Facebook înainte de a-l viziona. Însă unul dintre turişti i-a retezat-o scurt: “Doamnă, mai întâi ne arătaţi păsărica şi apoi stăm de vorbă!” Iar angajata bineînţeles că s-a conformat.