02/07/2026

Vindecat de COVID, comandantul Jandarmeriei Argeş a donat plasmă

 

Diagnosticat cu SARS-CoV-2 în urmă cu două luni, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Argeş „Basarab I”, colonelul Gheorghe Lupescu, a donat plasmă, pe 9 septembrie, la Centrul de Transfuzii Sanguine Argeş. Vindecat, inspectorul şef al Jandarmeriei Argeş s-a alăturat astfel celorlalţi militari infectaţi cu SARS-CoV-2 şi care au donat până în prezent plasmă. „Timpul petrecut în spital m-a convins să merg să donez. Experienţa de acolo mi-a întărit convingerea necesităţii de plasmă, atât de benefică în tratarea infecţiei cu SARS-CoV-2. Astăzi am aflat de la doamna doctor Monica Chiran, director al Centrului de Transfuzii Sanguine Piteşti că plasma donată de mine ajută trei pacienţi infectaţi. Tot astăzi am fost informat că în mai puţin de o lună, pot să revin şi să donez din nou. Fac apel către toţi cetăţenii să vină să doneze, indiferent că donează sânge sau plasmă.”, a transmis colonelul Gheorghe Lupescu. Jandarmeria Argeş desfăşoară regulat campanii de donare de sânge, ultima campanie fiind cea iniţiată de Patriarhia Română în cadrul căreia jandarmii argeşeni au donat cel puţin 50 de litri de sânge.

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!