22.9 C
Campulung Muscel
16/06/2025

De la 1 august, pentru a se evita răspândirea infecţiei, asistaţii sociali merg la Primării pentru semnarea certificatelor

Guvernul a introdus mai multe modificări în legislaţie în contextul pandemiei de coronavirus, pentru a se evita aglomerările din spaţiile publice. Printre instituţiile cu un flux mare de oameni se numără şi agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă, existând astfel un risc crescut de infectare cu COVID-19. Pentru a se evita acest lucru, s-a decis ca beneficiarii Legii 416 să nu se mai prezinte la sediile agenţiilor pentru semnarea certificatelor, ci la sediile primăriilor. 

122 de beneficiari al Legii 416, la Câmpulung

Hotărârea a intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni, iar la Câmpulung, aşa după cum am aflat de la Serviciul de Asistenţă Socială, vizează 122 de persoane. „Începând cu 1 august, persoanele beneficiare  de ajutor social din localităţile aferente zonei Câmpulung sunt invitate să meargă la primăriile de domiciliu, care sunt informate despre cum trebuie să procedeze, astfel încât, pe perioada pandemiei, să nu se mai deplaseze la sediul Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Câmpulung. Urmează să primim liste de la primăriile de domiciliu cu persoanele care pot beneficia de ajutorul social”, precizează şeful ALOFM Câmpulung, Paul Petrescu. 

Rata şomajului în creştere, numărul locurilor de muncă în scădere

Potrivit acestuia, în zona Muscel numărul şomerilor se află pe o pantă ascendentă,  dar situaţia nu este alarmantă. În schimb, a scăzut foarte mult numărul locurilor de muncă şi au fost suspendate cursurile de formare profesională. „Aşa cum se ştie, în această perioadă, încep să vină absolvenţii promoţiei 2020, ca să fie luaţi în evidenţă şi să beneficieze de prevederile legislaţiei în vigoare. În privinţa ratei şomajului, aş vrea să vă spun că şi în zona Câmpulung există o uşoară creştere, nu foarte semnificativă, dar este o uşoară creştere, din cauza conjuncturii pe care o trăim cu toţii, apariţia SARS-CoV-2 şi efectul pe care acesta îl are. Din cauza acestui fapt, şi cursurile de formare profesională, în această perioadă, sunt suspendate. Sperăm ca, în funcţie de evoluţia ulterioară a pandemiei, acestea să poată fi reluate şi să putem organiza cursuri de recalificare profesională pentru persoanele care doresc aceste lucru. Există o mică creştere a ratei şomajului, pentru că situaţia economică este cea pe care o cunoaştem, din cauza pandemiei. Locurile de muncă nu sunt la nivelul solicitărilor şi, mai ales, al structurilor de meserii. Există şi un număr de 30-40 de locuri de muncă, permanent, care pot fi ocupate de persoanele care doresc acest lucru. Persoanele interesate pot să consulte lista de locuri vacante pe  pe site-ul agenţiei sau la sediul agenţiei, la noi, dar şi la toate agenţiile din judeţul Argeş, iar în funcţie de aceasta, pot contacta angajatori pentru a putea da proba de lucru şi a se angaja ulterior.”, informează Paul Petrescu. Ama IVAN

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!