A fost semnat Contractul de finanţare nerambursabilă pentru proiectul „Îmbunătăţirea transportului public urban de călători în municipiul Piteşti”. Proiectul este finanţat din fonduri europene. Valoarea totală a proiectului este 42.505.793,67 lei, din care finanţarea nerambursabilă acordată este de 35.538.385,74 lei, sumă care reprezintă 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, contribuţia proprie fiind de 725.273,18 lei, iar durata de implementare a acestuia este de 12 luni. Prezentul proiect presupune o investiţie mixtă, principalele componente fiind achiziţionarea a 20 de autobuze ecologice, cu lungimea de 12 metri, caroseria cu podea coborâtă şi prevăzută cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, cu un număr minim de 3 uşi pentru accesul călătorilor, realizarea infrastructurii necesare pentru montarea a 40 de puncte de încărcare lentă şi a 4 puncte de încărcare rapidă pentru autobuze electrice, amplasate în Parcarea Bowling, pe strada Costache Negri, nr. 30.