Pe 18 iunie, aleşii de la Schitu Goleşti au dat votul pentru indicatorii tehnico-economici actualizaţi ai proiectului „Reabilitare şi modernizare a clădirii social-culturale din satul Lăzăreşti”, rezultaţi din proiectul tehnic întocmit de firma câmpulungeană Global Proiect Consult SRL. Acum un an, autorităţile de la Schitu Goleşti au semnat, la Centrul Regional de Finanţare a Investiţiilor Rurale 3 Sud Muntenia, cu sediul la Târgovişte, contractul cu fonduri europene, pentru punerea în valoare a Şcolii vechi Lăzăreşti, căreia i se va da altă funcţionalitate, menţinându-i-se şi destinaţia de sediu şi gazdă a unor acţiuni culturale, pe lângă cele de natură socială. Lucrarea cu o valoare de 2,1 milioane lei, din care aproximativ 300.000 lei, bani europeni, este programată să se deruleze pe durata a aproximativ trei ani. Potrivit primarului Tudorel Vasile Miriţă, investiţia înseamnă reabilitarea totală a clădirii, spaţiile construcţiei urmând să aibă următoarele funcţiuni: muzeu, sală pentru ansamblurile populare, scenă, club al pensionarilor, vestiare şi grupuri sanitare pentru echipele de fotbal, centru multifuncţional, bibliotecă, arhivă, depozit de alimente şi secţie de votare.
UE sprijină cu aproximativ 64.000 euro proiectul de la Lăzăreşti
Valoarea totală a investiţiei menite să schimbe funcţionalitatea Şcolii vechi Lăzăreşti se cifrează la 2.682.084,82 lei sau 575.122,72 euro. Din acest total, lucrarea propriu-zisă – construcţiile şi montajul – a fost apreciată la 2.089.084,82 lei. În 33 de luni calendaristice, calculate de la data semnării contractului de finanţare, obiectivul trebuie finalizat şi predat beneficiarului. În rezumat, lucrarea la Clădirea social-culturală din satul Lăzăreşti cuprinde următoarele repere:
8Suprafaţa construită a parterului: 769,85 metri pătraţi;
8Suprafaţa desfăşurată: 769,85 metri pătraţi;
8Suprafaţa utilă interioară a parterului: 657,09 metri pătraţi;
8Suprafeţele utile ale încăperilor:
-Hol de acces: 18,21 metri pătraţi;
-Camera pentru ajutoare UE: 45,72 metri pătraţi;
-Arhiva: 67,21 metri pătraţi;
-Sala de ansambluri populare: 64,74 metri pătraţi;
-Muzeu: 118,48 metri pătraţi;
-Club: 38,47 metri pătraţi;
-Secţie de votare: 43,71 metri pătraţi;
-Bibliotecă: 21,19 metri pătraţi;
-Centrală termică: 19,19 metri pătraţi;
-Spaţiu multifuncţional: 43,53 metri pătraţi;
-Grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi: 7,25 metri pătraţi;
-Grup sanitar pentru bărbaţi: 8,87 metri pătraţi;
-Grup sanitar pentru femei: 8,87 metri pătraţi;
-Coridor: 11,13 metri pătraţi;
-Grup sanitar pentru oaspeţi: 12,31 metri pătraţi;
-Grup sanitar pentru gazde: 12,32 metri pătraţi;
-Vestiar pentru gazde: 17,33 metri pătraţi;
-Vestiar pentru oaspeţi: 17,13 metri pătraţi;
-Sas: 2,22 metri pătraţi;
-Vestiar pentru arbitri: 10,73 metri pătraţi;
-Spaţiu comun: 18,48 metri pătraţi;
-Scena: 50 metri pătraţi.
Lucrarea de la Schitu Goleşti este finanţată de către Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Submăsura 19.2, Măsura 5C – „Investiţii pentru protejarea patrimoniului cultural şi a moştenirii locale”. Valoarea eligibilă, prin FEADR, se ridică la 298.454,67 lei (63.998 euro), iar valoarea neeligibilă, la 2.383.630,14 lei (511.124,72 euro), din care: cheltuieli neeligibile – 1.960.641,70 lei (420.422,79 euro), de la bugetul local, TVA la valoarea eligibilă – 54.806,39 lei (11.752,20 euro), rambursabilă de la bugetul de stat, prin AFIR, TVA la valoarea neeligibilă, nerambursabilă – 368.182,06 lei (78.949,73 euro), de la bugetul local. Comuna Schitu Goleşti a obţinut finanţarea în calitate de beneficiar în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală a Grupului de Acţiune Locală „Asociaţia GAL Muscel”. „E.M.”