Pregătirea terenului în Parcul „Kretzulescu”, pentru amplasarea locului de joacă pentru copii, plătit de compania Holcim, continuă, spaţiul fiind eliberat complet de arbori şi de vegetaţia care va fi înlocuită cu un covor din cauciuc. Lucrările de amenajare au fost oprite, la sfârşitul săptămânii trecute, din cauza vremii câinoase, care a alungat primăvara din pragul iernii, ce justifica existenţa părculeţului de recreere pentru cei mici. Chit că timpul schimbă foaia, respectând un calendar vechi de când lumea, muncitorii serviciului public îi dau înainte, cel puţin la capitolul procurarea dotărilor necesare umplerii celor două facilităţi aflate pe agenda Administraţiei Serviciului Public şi Privat.
Amintim că, pe 12 noiembrie 2019, serviciul subordonat Consiliului Local a încheiat contractul cu un furnizor din Piteşti, Axix Cube SRL, la un preţ de 70.253,20 lei, pentru un loc de joacă pentru o suprafaţă de aproximativ 339 de mp. Părculeţul pentru copii cuprinde: un complex de joacă, alcătuit din: panou cu prize acces, platformă cu acoperiş L1 (2 bucăţi), tobogan drept, conexiune tip pod mobil, tobogan elicoidal, panou cu prize căţărare, panou jocuri interactive, traversă cu inele şi sfoară, traversă cu mânere şi sfoară, plasă căţărare (1 x 1,5m). În afara acestora, cei mici vor avea la dispoziţie un balansoar din lemn, un carusel cu banchetă, două figurine pe arc, două leagăne cu două posturi, două aparate de fitness, şase bănci, trei coşuri de gunoi şi 5 metri pătraţi de covor elastic de cauciuc. Toate echipamentele sunt certificate ISCIR/TUV.
La aceeaşi dată, ADP a încheiat un contract având acelaşi obiect, un complex de joacă, însă la un preţ ceva mai ridicat, 149.940 lei. O firmă din Scorniceşti-Olt, Kristor United Dep SRL, livrează locul de joacă compus din: 4 turnuri cu 4 tobogane şi două scări de acces, 1 turn, 1 tobogan şi leagăn, 2 carusele, 2 leagăne, 2 balansoare, 4 căluţi, 2 aparate de fitness, gărduleţ 60 ml, 2 băncuţe, 2 coşuri. Nota de plată o suportă Holcim, care a acordat administraţiei locale o sponsorizare în sumă de 210.000 lei. M.B.