5.5 C
Campulung Muscel
18/04/2024

Mesajul prefectului Emanuel Soare cu ocazia Zilei Drapelului Național

“Sărbătorim, în această zi, Drapelul Național, care reprezintă pentru românii de pretutindeni simbolul identității, independenței, suveranității și unității noastre naționale. Românii au un profund sentiment de mândrie când văd drapelul arborat acasă, cât şi în exteriorul graniţelor, în teatrele de operaţiuni sau cu ocazia competiţiilor sportive, ca însemn al unităţii şi coeziunii naţionale, al iubirii de neam, al onoarei şi gloriei. Tricolorul României este simbolul unui stat modern şi democratic, membru al NATO şi al Uniunii Europene, un aliat de nădejde al Statelor Unite ale Americii, un reper de stabilitate şi un furnizor de securitate în Europa de Sud-Est.

Drapelul nostru reprezintă un liant al trecutului, prezentului și viitorului și ne amintește de sacrificiile făcute de întreaga națiune pentru a avea, astăzi, un stat democratic și pluralist, în care drepturile fundamentale ale omului sunt protejate, iar principiile statului de drept sunt respectate. Identificăm drapelul cu pacea, securitatea și libertatea, dar nu trebuie să uităm că acesta este, în egală măsură, și un simbol al răspunderii pe care cu toții o avem pentru dezvoltarea societății și pentru păstrarea identității noastre naționale.

Prin celebrarea Zilei Drapelului Național, ne revine datoria morală de a transmite generațiilor tinere, prin exemplul personal, conștiința apartenenței la valorile noastre naționale, precum și a faptului că patriotismul nu înseamnă doar emoția unei sărbători, ci asumarea responsabilității de a contribui la progresul României.

La mulți ani României și tricolorului nostru!”- Emanuel Soare, prefectul județului Argeș.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!