2.1 C
Campulung Muscel
07/12/2024

Dosar penal pentru un muscelean care a fugit din spital

Instituţia Prefectului Argeş informează că poliţiştii continuă să acţioneze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranţei publice, pentru prevenirea şi combaterea răspândirii COVID -19.

În ultimele 24 de ore au fost verificate 1.453 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.
Au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4000 de lei, pentru tot atâtea persoane care nu au respectat măsura izolării. Este vorba, în primul caz, despre un bărbat de 29 de ani, dintr-o comună din Argeş, care a părăsit adresa la care figura în izolare, acesta fiind sancţionat cu o amendă de 2000 de lei. Un bărbat de 38 de ani a fost depistat într-un oraş din Argeş, deşi figura în izolare în alt judeţ. Acesta a primit o amendă de 1000 de lei. Un bărbat de 51 de ani a fost depistat pe raza unui oraş din judeţ, deşi figura în izolare în altă localitate.

A fost întocmit un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pentru un bărbat de 27 de ani, dintr-o comună din nordul judeţului. Deşi era suspect COVID, acesta a plecat din Spitalul Municipal Câmpulung, unde era internat, fără acordul medicilor. A fost găsit de poliţişti acasă şi internat din nou în spital.

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!