Preţul investiţiei: peste 2 milioane de lei, bani P.N.D.L. Primăria Câmpulung va uni Drumul Olteanu cu strada Mărcuş
Şantierul desfăşurat într-o zonă ferită de privirile beneficiarilor din două localităţi vecine oferă acţiune unde te aştepţi mai puţin. Nu se lucrează deloc în centru, nici în zona Primăriei, unde amenajarea trebuia încheiată cel târziu pe 30 iunie 2019, nici pe Bulevardul „Pardon”, programat să debuteze imediat după Piaţa „Vasile Milea”, în schimb, găsim agitaţie la margine de Câmpulung, cum ieşi din Mărcuş. Ce-i drept, nu „prestează” ai noştri, ci vecinii de la Godeni, care pun în practică un contract finanţat cu fonduri guvernamentale. După atâta lâncezeală municipală, îţi produce satisfacţie vederea echipei de muncitori dislocate pe calea de legătură a municipiului cu comuna câştigătoare, în urmă cu doi ani, a unui proiect P.N.D.L. Liviu Ţâroiu are de gând să continue lucrarea întreprinsă de colegul Ion Pădureanu, unind drumul Olteanu cu strada Mărcuş. Altfel spus, tronsonul de până în 200 de metri, care aparţine municipiului, va fi rezolvat, pe banii câmpulungenilor, ca să nu rămână un lucru neterminat.
Şantierul este în faza execuţiei rigolelor
Acum patru zile, lucrătorii constructorului piteştean, care a obţinut atractivul contract, continuau munca la rigolele ce mărginesc un drum în pantă, şerpuit, anevoios şi inaccesibil până în momentul „pregătirii terenului”. Înainte de a fi introduse pe frontul de lucru utilajele care au lărgit suprafaţa carosabilă, prin tăierea malurilor, proprietarii de terenuri au fost avertizaţi, în repetate rânduri, să cureţe vegetaţia sălbatică, întinsă peste drum. După insistenţe ale autorităţilor, lumea s-a conformat şi a defrişat arborii ale căror crengi îngustau calea de rulare. Mormanele de uscături, găsite pe margine, sunt dovada neîntreţinerii cu deceniile a pământurilor de către cetăţeni, probabil, şi din cauză că nimeni nu se încumeta să urce către Câmpulung pe această fundătură înecată în noroaie.
În prezent, ulicioara este practicabilă, dându-i-se profil de drum, prin lărgirea şi nivelarea suprafeţei care urmează să fie asfaltată. Marginea dreaptă, cum cobori din Mărcuş spre Godeni, are rigola executată pe mai bine de jumătate din distanţă. Marţi, se lucra pe partea cealaltă, tot la canalul de scurgere a apelor pluviale, însă pe sensul de urcare dinspre Godeni. Firma a realizat nişte rigole generoase, ca pentru puhoaiele prăvălite din zona înaltă a Mărcuşului, care trebuie dirijate controlat, mai ales după ce pământul va fi acoperit de asfalt şi nu va mai absorbi atâta cantitate de apă. Momentan, drumeagul, a cărui suprafaţă a scăpat de şomârdoale şi cratere prin consolidarea lui cu pietriş, permite o deplasare mulţumitoare din ambele direcţii. Mărcuşenii, dar, mai ales, locuitorii Godeniului sunt extrem de mulţumiţi de lucrarea cea nouă, căci le permite să urce din vecinătatea Primăriei, către Câmpulung, nemaifiind nevoie să ocolească pe la Pescăreasa.
Drumul Olteanu, a doua colaborare a primarului Pădureanu cu firma G&M Road Building Engineering
Demersurile pentru includerea arterei într-un proiect menit să ia calea Ministerului Dezvoltării au început cu trei ani în urmă, când aleşii locali de la Godeni au modificat încadrarea drumului de exploatare agricolă „Olteanu” în „drum comunal”. Traseul este cuprins între satul Godeni (limita drumului comunal Valea Sucetului) şi municipiul Câmpulung (prin Mărcuş), pe o lungime de 4 kilometri. La acea vreme, a stârnit îngrijorare îngustarea, pe alocuri, a căii de acces, din cauza unor cetăţeni care au intrat cu gardurile pe proprietatea publică, neîndeplinindu-se peste tot condiţia unei lăţimi de 5 metri. Nu numai lăţimea a produs nedumeriri, ci şi lungimea, căci de la 2.400 metri, propuşi pentru reabilitare, până la 4.000 metri, cât măsoară drumul, este o diferenţă. Primarul Pădureanu şi-a propus ca şi restul să facă obiectul unei cereri de suplimentare înaintate ministerului. Contractul de finanţare cu oficialii gestionari ai P.N.D.L. s-a semnat pe 22 ianuarie 2018. După încheierea contractului de lucrări, cetăţenilor li s-a pus în vedere să taie lemnele de pe margine, cu acordul şi marcajul Ocolului Silvic, intenţiile fiind de lărgire a arterei, pe ambele părţi, la 3,5 metri de axul ei.
Pe 26 iulie 2018, o firmă din Piteşti a obţinut contractul de reabilitare, scos la licitaţie cu o valoare estimată de 2.099.178,77 lei. SC G&M Road Building Engineering SRL, din Piteşti, a câştigat cu o ofertă de 2.081.683,63 lei, reprezentând preţul cel mai mic, la o diferenţă de aproape 17.500 lei faţă de cât estimase proiectantul. O jumătate de an mai târziu, se produce o modificare de valoare, din cauza salariilor din construcţii. În ianuarie 2019, aleşii locali de la Godeni au actualizat devizul general şi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei. Cofinanţarea locală, aprobată la şedinţa Consiliului Local din 28 ianuarie 2019, se cifrează la 81.241,26 lei, la o valoare totală de 2.505.652,26 lei, din care construcţii plus montaj, 2.120.689,68 lei. Bugetul de stat finanţează cheltuielile pentru investiţia de bază şi anume: construcţii şi instalaţii – 2.070.214 lei, plus alte cheltuieli, organizarea de şantier – 50.475,68 lei şi cheltuielile diverse şi neprevăzute – 237.090,84 lei.
În cadrul proiectului se execută: 8lungime drum – 2.400 m; 8platformă drum – 5 m; 8parte carosabilă – 2 x 2 m; 8acostament 2 x 50 cm; 8şanţuri pereate – 2.400 m; 8podeţ tubular (1.000 mm) – 7 buc. cu lungimea de 5 m; 8podeţ tubular (1.000 mm) – 1 buc. cu lungimea de 6 m; 8platforme întâlnire – 7 buc.
Primarul Ion Pădureanu nu este la prima colaborare cu G&M Road Building Engineering, firma care a abandonat, la Câmpulung, lucrarea de reabilitare a podului din Tabaci, forţându-l pe Liviu Ţâroiu să anuleze licitaţia. Pe 23 mai 2017, aceeaşi firmă din Piteşti a câştigat, în faţa celorlalte 13 rivale interesate, contractul de extindere şi reabilitare a sistemului de alimentare cu apă în satul Godeni, graţie preţului cel mai scăzut. G&M Road Building Engineering a oferit 2.277.461,10 lei, în condiţiile în care valoarea estimată a contractului a fost de 2.558.945,06 lei, câştigătoarea fiind la distanţă de 281.483,96 lei de suma cu care lucrarea a fost scoasă la licitaţie. Şi în acest caz, cifrele au fost actualizate la începutul anului trecut, ca urmare a creşterii salariului minim plătit pe şantiere. Autorităţile locale contribuie cu 236.727,70 lei, în timp ce bugetul de stat suportă „grosul” de 2.688.402,84 lei, la un total de 2.925.130,53 lei. Magda BĂNCESCU