-5.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

Directorul Alexe riscă să fie demis din funcţie pentru îmbolnăvirile în lanţ din Spitalul Câmpulung

În loc să sărbătorească un an de mandat, s-ar putea ca pe directorul Nicolae Alexe să-l pască o demitere din funcţie, pentru maniera în care a gestionat îmbolnăvirile în lanţ, într-un timp fulminant, în rândul cadrelor medicale ale aceleiaşi secţii, cauza fiind, cel mai probabil, intrarea în Spitalul Câmpulung – de trei ori! – a primei paciente infectate cu COVID-19, luată în primire ca un bolnav oarecare, nu ca un potenţial suspect de coronavirus. După cum ştiţi, de două ori, femeia din Godeni a fost trimisă acasă, pentru ca, abia a treia oară, când a fost adusă cu salvarea la spital, să i se facă testul care a confirmat diagnosticul. Neinstruirea personalului şi neechiparea lui cu echipament de înaltă protecţie, după cum au reclamat angajatele care s-au infectat rapid în intervalul 25-30 martie, au avut ca rezultat îmbolnăvirea a 17 asistente medicale şi infirmiere.

Informaţia referitoare la posibila înlăturare din funcţie a managerului unităţii sanitare în care, fără discuţie, s-au comis greşeli neimputabile doar cadrelor medicale, o desprindem din finalul comunicării prefectului Emilian Soare, care, de curând, a prezentat punctul de vedere al instituţiei referitor la ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Municipal Câmpulung. Punct de vedere pe care vi-l prezentăm în cele ce urmează:          

Începând din 6 aprilie 2020, DSP Argeș a început o anchetă epidemiologică la Spitalul Municipal Câmpulung. Până în prezent au fost confirmate drept infectate cu coronavirus 17 persoane: un medic, 9 asistente și 7 infirmiere. Medicul infectat a fost internat, inițial, la Spitalul Municipal Câmpulung, fiind apoi transferat la Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” din București. Medicul a fost externat pe 11 aprilie, fiind declarat vindecat.

În urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că au existat două expuneri profesionale și una comunitară. Cea din urmă a venit dintr-o comună din Argeș, de unde evoluează un focar de COVID-19 încă din data de 3 aprilie. Conform DSP Argeș, focarul din comuna respectivă ar fi la orginea infectărilor din Spitalul Municipal Câmpulung. Menționăm că, prin hotărârea CJSU din 3 aprilie 2020, Spitalul Municipal Câmpulung a fost desemnat drept “spital suport pacienți COVID-19 suspecți sau pozitivi.”

DSP Argeș a identificat 43 de cadre medicale și personal auxiliar, din mai multe secții ale Spitalului Municipal Câmpulung, care au fost expuși contactului apropiat la serviciu. Dintre aceștia, 17 cazuri simptomatice au fost confirmate COVID-19, iar 6 au fost infirmate. La 23 de contacți simptomatici, de la care au fost prelevate probe, se aşteaptă încă rezultatele finale. Au fost identificați și 42 de contacți apropiați, din familiile celor confirmați drept infectați cu virusul COVID-19, starea de sănătate a lor fiind monitorizată activ.
Toate cazurile confirmate au fost transferate la Spitalul Orășenesc Mioveni. S-a suspendat activitatea pentru 48 de ore în două secții ale Spitalului Municipal Câmpulung, pentru efectuarea curățeniei și dezinfecției. S-a dispus ca personalul medical să fie instruit pentru purtarea echipamentului de protecție individuală la intrarea în fiecare tură.

Prefectul Emanuel Soare a declarat că cei responsabili pentru extinderea infecțiilor în Spitalul Municipal Câmpulung vor fi trași la răspundere, propunând Ministerului Sănătății demiterea lor din funcții.”, a transmis Instituţia Prefectului Argeş. „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!