02/07/2026

Bărbaţii războinici

Doi foşti prieteni au ajuns să se urască de moarte şi să se păruiască de câte ori au ocazia, chiar şi în văzul lumii. Toată nebunia a pornit de la motive doar de ei ştiute. De curând, cei doi luptători s-au întâlnit faţă în faţă, iar securea războiului a fost din nou dezgropată. Ciocnirea orgoliilor a avut loc pe scările unei instituţii importante din centrul oraşului. La început s-au jignit şi s-au înjurat ca la uşa cortului, de li s-a făcut părul măciucă martorilor. Apoi, domnul mai tinerel, dar mai dolofan şi-a înfipt mâna în gâtul adversarului. Câţiva binevoitori au sărit să-i despartă, dar s-au ales cu câteva şuturi în părţile dorsale. Când domnul mai în vârstă, cu burta revărsată peste cureaua pantalonilor, a văzut că nu are sorţi de izbândă, şi-a luat tălpăşiţa. Ajuns la câţiva metri de locul scandalului, şi-a scos băscălia şi i-a strigat „căpcăunului” că, dacă povestea se va repeta, atunci nu mai stă cu mâinile în sân! La rândul său, învingătorul i-a promis burtosului pus pe harţă altă porţie de cafteală, după ridicarea stării de alertă şi după ce amândoi vor ajunge la un doctor, care să-i consulte la „etajul superior”, căci amândoi au suferinţe netratate de mult.

 

Îndrăgostitul tomnatic

Un domn care se lăfăie în lux, ca să scape de plictiseală, s-a gândit la o aventură. Într-o discotecă selectă, înainte de nebunia cu covidul, i-a căzut cu tronc o fată care dansa apetisant. Din vorbă în vorbă, au ajuns să se cunoască. Tipa a aflat că omul cu tâmplele cărunte este putred de bogat. După ce l-a condus în apartamentul ei modest, i-a oferit o noapte încinsă. A doua zi îndrăgostitul tomnatic a venit la uşa fetei cu un braţ de flori şi un cadou e măsură şi i-a jurat iubire veşnică, cu condiţia să nu afle consoarta sa. Dându-şi seama că are numai de câştigat de pa urma acestei noi relaţii amoroase, tânăra i-a făcut pe plac. Nu a spus nimănui despre aventura cu protectorul său. În schimb, babalâcul s-a dat de gol, pentru că nu a rezistat să se laude amicilor cu felina din dormitor. Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!