09/11/2025

Albumul dedicat Zilei Costumului Popular a strâns sute de fotografii

Ziua Naţională a Costumului Popular, unul dintre proiectele Centrului de Informare şi Promovare Turistică Dâmbovicioara, coordonat de Raluca Busioc, s-a ţinut anul acesta on line. Astfel, costumul naţional a fost celebrat printr-un album foto cu imagini primite de la localnicii şi românii îmbrăcaţi tradiţional, care au vizitat cel puţin o dată minunatele sate ale Dâmbovicioarei. 

„Sărbătorim Ziua Costumului Popular printr-un album foto, deşi tare mi-aş fi dorit să fim împreună la un eveniment drăguţ, aşa cum ne-am obişnuit de atâţia ani. Dincolo de promovarea costumului, intenţia acestui colaj de fotografii a fost să aduc la un loc mai mulţi oameni, chiar şi virtual. Pe câteva dintre persoanele care au trimis fotografiile nici nu le cunosc personal, de aceea mă bucură şi mai tare faptul că, încă o dată, costumul popular este un numitor comun, o verigă care uneşte oameni din diferite locuri şi de vârstă diferită. Vă mulţumesc din suflet pentru implicarea dumneavoastră!”, a transmis Raluca Busioc, la finalul zilei de 10 mai. Prin această acţiune, indiferent de context, scopul a fost atins, iar promovarea costumului popular a adus împreună sute de români, din diferite zone şi de vârste diferite. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!