08/12/2025

„Şatră” relaxată în faţa Poştei

Cu câteva zile înainte de ridicarea restricţiilor de ieşire din locuinţe, fără motivele întemeiate precizate în ordonanţele militare, câmpulungenii, aidoma tuturor românilor revărsaţi pe străzi, se antrenau serios de „marea relaxare”. Puhoi de lume nu numai la Piaţă, societăţile de utilităţi, bănci şi magazine, unde era, de obicei, aglomeraţie, ci şi pe trotuare, pe lângă blocuri, pe la băncuţe. După mersul de promenadă, îţi dădeai seama că plimbăreţul n-are nicio treabă urgentă din cele bifate pe declaraţie, ci era ieşit la aer, la soare şi parfum de liliac. Mulţi dintre noi au fost cât se poate de relaxaţi pe întreaga durată a stării de urgenţă, neavând nici cea mai mică temere, jenă ori conştiinţă de a respecta măsuri dispuse pentru sănătatea noastră. Nesocotirea regulilor n-are neapărat legătură cu educaţia, cu vârsta, cu etnia, ieşind din case fără motiv şi tineri, şi bătrâni, şi cu carte şi fără carte, şi români, şi rudari, şi ursari. 

Zilele trecute, o şatră în regulă colora tabloul gri al Poştei Vişoi, în aşteptarea sprijinului statului acordat sub forma alocaţiilor pentru copii sau ajutoarelor cuvenite celor neputincioşi când vine vorba de muncă. Nu excludem varianta în care femeile din componenţa „şezătorii” erau beneficiarele unei sponsorizări de la rubedeniile aflate cu „serviciul” în străinătate. Şase ursărese, cel mai probabil, domiciliate în Vişoi, căci s-a umplut cartierul de minoritari mutaţi la bloc, acaparaseră intrarea în Poştă, aşteptând să le vină rândul. Instituţia s-a aliniat rigorilor de a nu permite accesul în incintă a mai mult de două persoane, prin urmare, surplusul aştepta afară, bucurându-se de temperaturile prietenoase ale unui mai concurent al lunii iunie. Cleveteala sub ferestrele cetăţenilor proprietari de apartamente, într-o zonă în permanenţă zgomotoasă, din cauza tablagiilor beneficiari de foişor, în mandatul primarului pensionarilor, a făcut aşteptarea mai plăcută. Probabil, şi mai scurtă, deşi ne îndoim amarnic că femeile erau doborâte de treabă acasă, prin urmare, presate de timp. Aşa au avut motiv să iasă din case, nu că s-ar fi „omorât” cu respectarea ordonanţelor până acum, de vreme ce n-au făcut-o cei pe care şcoala îi face mai înţelegători şi mai responsabili. 

Pe cetăţenii aceştia stabiliţi între populaţia majoritară, cumpărând mai nou apartamente şi la etaj, nu doar la parter, îi găseşti tolăniţi pe bordurile trotuarelor ori pe treptele exterioare ale scărilor, de primăvara, până toamna. Cel mai probabil, zilele trecute, când a fost realizat instantaneul care însoţeşte aceste rânduri de către un câmpulungean care l-a postat pe Facebook, echipajul de Jandarmi, care staţiona, de regulă, în dreptul părculeţului vârstnicilor amatori de table, fusese dislocat din zonă. Nu că forţele de ordine le-ar fi impresionat ori intimidat pe cetăţenele odihnite, cu chef de şi mai multă odihnă, venite să-şi ridice drepturile de la Poştă. (sursa fotografiei: Dumitru Ciocan) „E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!