1.Despre viaţa creştină
După ce Satan a reuşit să nimicească încrederea Evei în bunătatea lui Dumnezeu, oamenii au început să aibă o concepţie falsă despre Dumnezeu. Prin această concepţie vulgară şi nevrednică, sufletul omului a fost mult afectat şi deformat. Chiar creştinii buni sunt nefericiţi din cauza neputinţei de a-L înţelege pe Dumnezeu cum se cuvine. Viaţa creştină e socotită ca o purtare de cruce posacă şi aspră a unui Tată neînduplecat, Care aşteaptă mult şi nu iartă nimic. Adevărul este că Dumnezeu este fiinţa cea mai fermecătoare şi slujirea Lui este una din plăcerile cele mai mari. El ne iubeşte pentru că-I suntem dragi şi preţuieşte dragostea noastră mai mult decât galaxiile lumilor create. Ce bine ar fi dacă am scăpa de noţiunile pervertite cu privire la Dumnezeu, căci acestea ne otrăvesc inimile, ne anulează slobozenia şi ne fac să-I slujim lui Dumnezeu posomorâţi ca fratele cel mare al fiului risipitor, fără însufleţire şi bucurie. Ce bine ar fi dacă am învăţa că e uşor a trăi cu Dumnezeu!
Dumnezeu nu foloseşte metodele vremii noastre. Omul care vrea să-L cunoască pe Dumnezeu, trebuie să-I dea timp. Cred că s-ar putea demonstra că aproape toate ereziile au survenit din credinţa în unele lucruri neadevărate cu privire la Dumnezeu sau din supra accentuarea anumitor lucruri adevărate, aşa încât au fost puse în umbră alte lucruri la fel de adevărate. A exagera unele însuşiri cu excluderea altora înseamnă să te îndrepţi direct către una din jalnicele mlaştini ale teologiei, şi toţi suntem ispitiţi să facem lucrul acesta. Unii accentuează atât de mult dragostea lui Dumnezeu, încât ajung să tăgăduiască dreptatea Lui. Alţii stăruie asupra bunătăţii până ce ajung să contrazică sfinţenia lui Dumnezeu; sau asupra milei până ce se contrazice adevărul; iar alţii accentuează suveranitatea Lui până ce ajung să anuleze, sau cel puţin să diminueze mult, bunătatea şi dragostea Lui.
Putem păstra o concepţie corectă, adevărată doar având curajul să credem tot ce a zis Dumnezeu despre Sine însuşi.
O grea răspundere îşi asumă cel ce caută să elimine, din lucrurile revelate de Dumnezeu, acele trăsături pe care el, în ignoranţa lui, le socoteşte criticabile. Persoanele Dumnezeirii nu lucrează niciodată separat. Fiecare act al lui Dumnezeu e făcut de toate cele trei Persoane divine. Tatăl nostru ceresc nu Se dezminte. Venind la El, în orice vreme, nu trebuie să ne temem că nu-L vom găsi într-o bună dispoziţie de a ne primi. El este întotdeauna receptiv pentru durere şi nevoie, ca şi pentru dragoste şi credinţă. Nu are ore fixate de primire, nici perioade în care să nu primească. Dragostea Lui nu se răceşte niciodată. Dumnezeu nu vrea să facă compromisuri şi nu are nevoie să fie convins prin linguşiri. În toate eforturile noastre de a-L găsi pe Dumnezeu, de a-I plăcea, de a avea părtăşie cu El, ar trebui să ne aducem aminte că orice schimbare trebuie pusă, cu siguranţă, pe seama noastră. „Eu sunt Domnul şi nu Mă schimb”. N-avem decât să cunoaştem condiţiile Lui, limpede formulate, să ne aducem viaţa în armonie cu voia Lui revelată, şi puterea Lui nemărginită va deveni imediat operativă faţă de noi în felul expus în Sf. Scriptură. Putem să cunoaştem poziţia noastră faţă de Dumnezeu. Cu El trebuie să începem. O mare parte din dificultăţile noastre provin din faptul că nu-L luăm pe Dumnezeu aşa cum este, adaptându-ne vieţile după voia Lui. Noi ne străduim să-L schimbăm pe El şi să-L aducem mai aproape de propriul nostru chip. Carnea, ca şi Agar, cerşeşte puţină îndurare şi îngăduinţă pentru căile ei fireşti, dar nu putem avea un început just, decât acceptându-L pe Dumnezeu aşa cum este şi învăţând să-L iubim pentru ceea ce este El. Pe măsură ce ajungem să-L cunoaştem tot mai bine, vom descoperi un izvor de bucurie nespusă în faptul că Dumnezeu este tocmai ceea ce este El. Cât de desăvârşit ne va satisface întoarcerea de la mărginirile noastre la un Dumnezeu Care nu are nici una. Pentru El timpul nu trece, ci stă pe loc; şi cei care sunt în Domnul Isus Hristos împart cu El bogăţiile timpului fără hotar şi ale anilor fără sfârşit. Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată. Nu există limite de timp împotriva cărora El trebuie să lucreze. Numai cunoscând lucrul acesta putem să ne liniştim duhurile şi să ne calmăm nervii. Pentru cei din afara Domnului Isus, timpul e o fiară care devorează. Creştinul posedă viaţa proprie a lui Dumnezeu şi împarte cu El nemărginirea Lui. În Dumnezeu este viaţă de ajuns şi timp destul pentru a ne bucura de ea.
Închinarea în viaţa creştinului
Închinarea înseamnă a exprima într-un mod adecvat ceea ce simţi. Şi ce va fi exprimat? „Un aducător de smerenie, dar şi încântător simţământ de veneraţie plină de admiraţie şi de uimire surprinsă”. „Este ceva încântător a ne închina lui Dumnezeu, dar este şi un lucru care ne ajută să ne smerim”.
(continuare în numărul viitor)
Publicat din cartea „Religie sau credinţă?”, de Nicolae Tonoiu.
Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu, nr. 3. Telefon contact: 0745.021.424