Magda BĂNCESCU
Suntem în ultimele zile ale stării de urgenţă, dispuse din considerente de protejare a vieţii noastre, moment în care ne simţim datori să întărim şi noi apelul pe care îl auzim repetat la tv, de a ne comporta mai responsabil decât am făcut-o până acum. Unii dintre noi n-au arătat niciun pic de responsabilitate, dar acest comportament nu era ceva neaşteptat, de aceea ni s-au impus restricţii şi amenzi draconice. Păcat că cei care le-au încasat au posibilitatea să scape de ele, căci, în cele mai multe dintre cazurile sancţionate, s-au aplicat pe drept. La Câmpulung, ne îndoim amarnic că Poliţia a atentat la pensiile vârstnicilor prinşi hoinărind pe stradă în afara intervalelor stabilite de ordonanţele militare. Deşi, dacă şi-ar fi pus mintea la repulsia seniorilor pentru noile reguli, n-ar fi dus lipsă de clienţi. În „buricul târgului”, unde se presupune că stă lume ceva mai educată, am remarcat personaje de vârsta a treia care, parcă de afurisite, au ieşit din casă numai când n-au avut voie. Mizând, probabil, pe faptul că poliţiştii întâlniţi pe traseu nu vor amenda nişte bătrâni de-o seamă cu bunicii lor, care înduioşează cu tâmplele încărunţite, cu mersul încet şi cu scuzele cozilor – reale, de altfel – la care au fost nevoiţi să aştepte. Vă spunem cu toată seriozitatea că am fost de atâtea ori martori ai plimbărilor unor pensionari din vecini, intenţionat programate după amiaza, când permisiunea ieşirilor pentru aceştia era limitată la cele două ore ale prânzului, 11.00-13.00. Şi asta pentru că la noi, în oraş, bătrânii n-au fost deranjaţi de poliţişti care să-i fi pus să facă cale-ntoarsă, deşi pentru ei am suferit mai mult decât pentru noi, cei încă în putere şi, teoretic, mai rezistenţi la boală.
Când colo, tot ei au făcut pe rebelii pandemiei, mizând pe sensibilizarea poliţiştilor şi jandarmilor, care, într-adevăr, au fost ocupaţi cu „vânătoarea străinilor”, după numerele de înmatriculare ale maşinilor venite din afara judeţului ori a ţării. Intenţia nu este de a-i acuza pe toţi vârstnicii de o conduită contra legii date, repetăm, pentru siguranţa lor, ca victime sigure ale virusului. Dar parcă prea mulţi au ieşit hai-hui, încercându-şi norocul. Şi la filtrul de Poliţie, şi la filtrul măştii. În situaţia fericită a purtării accesoriului salvator, căci şi aici e o problemă. După ce că umblă brambura, umblă şi fără mască, fiindcă nu respiră, transpiră, fac bube, fac roşeaţă… şi restul repertoriului de copil de grădiniţă!
Că am amintit de reguli. Tineretul, cu excepţiile fireşti, are o adaptabilitate mai bună decât cei ajunşi la apusul vieţii, care şi-au pierdut răbdarea. Pandemia a fost, cu siguranţă, un test al răbdării şi al ascultării, picat de prea mulţi prin manifestările în public: nervi, cârcotit, bulucit, suduit. Trebuia să fie o dovadă a căinţei că nu suntem mai buni. Dar că suntem dispuşi să ne îndreptăm după suferinţa îndurată. Măcar să încercăm să ne îndreptăm. De unde!
În Postul Paştelui, nu mai vorbim de perioada de după, urlau ca la nebuni „lăutarii”, în curţile şi apartamentele unora cu “şorici” suficient de gros, încât să nu se lase afectaţi de zecile de mii de morţi din lume! Măcar de morţii noştri, de îmbolnăviţii noştri din România sau din Muscel, unde boala intrase de la sfârşitul lui martie! Iar nişte concetăţeni, cu ploi în gură pe lângă grătarele sfârâind, chefuiau, cu zgomot, într-o perioadă a tristeţii, a doliului, a lacrimilor şi frunţilor plecate că pedeapsa asta n-a fost nemeritată. Aşa a gândit omul cu credinţă: „Doamne, iartă-ne, că, de ticăloşi ce suntem, trecem prin nenorocirea asta!” N-a fost cazul „pocăiţilor” pe lângă hălcile perpelite, cărora le-a ars de paranghelii chiar în cele mai derutante momente ale stării de urgenţă, cele de început, când lumea se călca în picioare pe la cozi, cu gândul la foametea ce va să vină. Cum or putea unii să zguduie cartierul de muzici ca la nuntă, când la televizor se anunţă decedaţii, îmbolnăviţii şi amplificarea epidemiei, nicidecum diminuarea ei în ţara noastră… Uite că pot.
COVID-ul, lecţia din care o grămadă n-au învăţat nimic, nu înseamnă o decepţie cap-coadă în privinţa atitudinii cetăţenilor faţă de maladie şi regulile ei. Cei mai uşor de modelat au părut tinerii, în cazul cărora au avut efect campaniile online şi tv, purtate de vedetele acestei generaţii: bloggeri, vloggeri, influenceri şi cum se mai numesc, în limbajul de astăzi, formatorii de opinie de altădată, care au mii, poate, zeci de mii de followeri, care, datorită lor, poartă măşti şi mănuşi. Puteţi fi convinşi că adolescenţii şi tinerii noştri habar n-au cine sunt Cercel, Rafila, Musta şi Imbri, ale căror îndemnuri de protecţie au contribuit la proporţiile reduse ale infecţiei în România.
Pe copiii noştri, în schimb, i-au educat Facebook-ul şi idolii generaţiei lor, mai eficienţi, se pare, după cum o arată realitatea străzii, decât specialiştii în medicină. Indiferent care sunt motivele pentru care poartă măştile – din conştiinţă, de frică, de fiţă, din dorinţa de a-şi copia starul preferat -, tinerii au lăsat impresia că au trecut examenul înaintea bunicilor. Au fost mai puţin vizibili în spaţiul public, prin comparaţie cu vârstele a doua şi a treia şi mai deschişi la ideea de protecţie.
Însă dintre toţi, tineri şi bătrâni, bugetari şi privaţi, cei mai izolaţi – nefiresc de izolaţi – ni s-au părut subalternii lui Ţâroiu de la ADP. Păi, în condiţiile în care, în ultimele două luni, n-au fost doborâţi de sarcini, pentru că lume împuţinată pe stradă = mizerie mai redusă, de ce nu-i dau bice cu programul de reparaţii?! Când oraşul este gol, nu-i deranjează trecătorul, nu-i opreşte ploaia, de ce nu asfaltează, de ce nu plombează, de ce nu repară trotuare, de ce nu fac nimic? De ce nu continuă lucrarea în „Kretzulescu”, căci tot a fost închis parcul? De ce n-au realizat trotuarul în continuarea pasarelei? Simplu. Din cauza epidemiei de lene care bântuie la stat şi la privatul abonat la contractele Primăriei, pentru care „Doamne, fereşte!” să se inventeze vreun vaccin!