26.3 C
Campulung Muscel
08/09/2024

Evenimentul Muscelean împlineşte 25 de ani

Aniversarea unui sfert de veac de existenţă a ziarului Evenimentul Muscelean nu este posibilă în condiţiile stării de urgenţă impuse de o tragedie de proporţii internaţionale, care a îndoliat lumea întreagă. Muscelul a plătit şi el preţul său, pe care îl putem menţine la un nivel redus dacă ne comportăm responsabil şi solidar. Într-o perioadă a tristeţii, ne ferim să folosim termenul “sărbătoare”, deşi mărturisim că am visat la acest moment: să petrecem din nou, alături de câmpulungeni şi musceleni, aşa cum am făcut la împlinirea a 20 de ani de existenţă a „Musceleanului”, printr-un concert aniversar, oferit de redacţia noastră, în semn de recunoştinţă, cititorilor săi. Din păcate, pe când plănuiam cum va fi data de 12 mai 2020, ziua în care Evenimentul Muscelean împlineşte 25 de ani trecuţi de la apariţia primului număr, s-a produs această boală teribilă, care ne-a forţat să ne distanţăm unii de ceilalţi. 

O manifestare publică, prin care să arătăm cititorilor cât de mult îi preţuim că ne-au ajutat să ajungem la 25 de ani de activitate neîntreruptă nici măcar de pandemie, nu  este permisă. Imposibilitatea unui contact direct cu muscelenii nu ne opreşte să le transmitem întreaga noastră dragoste şi gratitudine pentru timpul petrecut împreună. Fiind o dată importantă în istoria Evenimentului Muscelean, chiar în istoria Câmpulungului şi a zonei, căci un ziar şi o redacţie cu o existenţă de un sfert de veac nu e puţin lucru, punctăm prin aceste rânduri aşternute din inimă împlinirea a 25 de ani de existenţă continuă. Existenţă pusă la încercare doar de această maladie care a închis foarte multe activităţi, afectând temporar programul de funcţionare al tipografiei cu care colaborăm şi al difuzorului de presă. Doar în această situaţie independentă de voinţa noastră, într-o perioadă complicată pentru toată lumea, a fost afectată, pentru scurt timp, apariţia fizică a ziarului nostru. Pandemia din 2020 a însemnat primele sincope în apariţia fără întreruperi de până la declararea stării de urgenţă, care nădăjduim să nu se repete, atâta timp cât ziarul nostru încă se caută în forma tipărită, la chioşcurile de presă.

Chiar cu aceste dificultăţi întâmpinate din motive obiective, prin variantele online ale Evenimentului Muscelean, s-a asigurat existenţa unei legături permanente cu cei care ne plac, dar şi cu cei care nu ne plac. Căci comentariile critice ne-au ajutat să îmbunătăţim conţinutul ziarului şi să diversificăm noutăţile prezentate. Site-ul www.evenimentulmuscelean.ro, care a căpătat şi el vechime, graţie celor 12 ani trecuţi de la crearea sa, alături de pagina de Facebook a ziarului, se bucură de succes tradus în mii de accesări zilnice ale articolelor din online, semn că Musceleanul are un viitor îndelungat. 

Strădaniile noastre sunt de a menţine Evenimentul Muscelean cât mai mult pe piaţă, în forma tipărită, pentru adepţii lecturii clasice, care găsesc plăcere în a răsfoi ziarul, în timp ce-şi savurează cafeaua de dimineaţă. Lucru deloc uşor de realizat, în condiţiile închiderii definitive a unor publicaţii cu notorietate naţională, care au preferat varianta convenabilă a online-ului, care înseamnă mai puţină bătaie de cap. Existenţa în format clasic nu depinde doar de voinţa redacţiei, ci şi de colaboratorii care fac posibilă relaţia ziarului cu cumpărătorii săi. După cum, probabil, aţi auzit la ştirile naţionale, sunt oraşe din România lipsite în totalitate de puncte de difuzare a presei, situaţie în care omul este privat de posibilitatea păstrării unui obicei pe care l-a avut cândva. 

Aşadar, pe lângă mulţumirile pe care le transmitem, însoţite de întreaga noastră consideraţie, muscelenilor pe care-i ţine obiceiul de a citi Evenimentul Muscelean, avem motive întemeiate să fim recunoscători şi colaboratorului nostru pe partea de difuzare, care face posibilă vânzarea ziarului şi perpetuarea unui ritual cu vechimea unui sfert de secol. 

În acest an, nu este posibilă sărbătorirea unei vârste speciale, împreună cu dumneavoastră, care ne căutaţi şi ne citiţi, dar asta nu ne opreşte să ne imaginăm că vom fi împreună la o sărbătoare adevărată, la care să celebrăm, poate, înaintea altor motive, viaţa. Până atunci, urările de sănătate şi viaţă lungă vi le întoarcem însoţite de îndemnul la responsabilitate! Nu ne dorim felicitări, ci dovezi de responsabilitate şi bun simţ ale muscelenilor unii faţă de ceilalţi. Ca să învingem această boală îngrozitoare, din care, în pofida acuzaţiilor, n-am făcut rating, n-am tratat-o ca pe un „fapt divers”, un “breaking news”, cu toate că, peste ani, va rămâne un eveniment istoric, social, medical ai cărui martori am fost cu toţii. Am tratat-o cu îngrijorare, cu îndemnuri la prudenţă, cu dorinţă de informare corectă, atât cât s-a putut, în condiţiile unor comunicări „zgârcite” ale autorităţilor, şi cu speranţa că va fi bine din nou. Rămâneţi sănătoşi!, este dorinţa noastră cea mai puternică, la împlinirea a 25 de ani, pe care ne-am propus să-i dublăm, alături de dumneavoastră. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!