13 C
Campulung Muscel
04/10/2024

Cetăţenii din Berevoeşti au amenzi de peste 840.000 lei, care nu sunt încasate

Auditorii Camerei de Conturi Argeş au avut acţiune la Primăria Berevoeşti între 3 şi 31 octombrie 2019 şi au controlat execuţia bugetară pe 2018. A fost identificată suma de 892.658 lei, formată din 863.619 lei, venituri suplimentare; 17.219 lei, prejudicii; 11.820 lei, abateri financiar-contabile.

Principiile de eficienţă nu au fost asigurate în cadrul Serviciului Public de Alimentare cu Apă din Primărie

Fără abateri financiare, cei de la Camera de Conturi au evidenţiat că nu a fost asigurată, în perioada verificată, gestiunea economico-financiară a Serviciului Public de Alimentare cu Apă existent la nivelul comunei Berevoeşti, cu respectarea în totalitate a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate. Astfel, la finalul perioadei amintite, auditorii au lăsat nişte recomandări, pentru asigurarea conformităţii, a gestiunii economico-financiare a Serviciului Public de Alimentare cu Apă:

-contorizarea consumatorilor de apă la toţi utilizatorii sistemului public de alimentare cu apă, de pe raza comunei;

-citirea tuturor apometrelor şi regularizarea consumurilor de apă, având în vedere cantităţile declarate de utilizatori şi consumurile reale;

-ţinerea evidenţei incidentelor şi avariilor apărute la sistemul de alimentare cu apă şi a pierderilor de apă din reţea, cauzate de aceste evenimente;

-ţinerea evidenţei tehnico-operative şi financiar-contabile analitice a consumurilor de apă şi a debitorilor, prin utilizarea unui program informatic adecvat;

-facturarea consumurilor lunare şi calculul penalităţilor de întârziere aferente debitelor neîncasate la termenele legale de scadenţă.

Un alt capitol controlat, care nu a generat vreo sumă de bani de înregistrat în contabilitate a fost organizarea, implementarea şi menţinerea sistemelor de management şi control intern (inclusiv audit intern). În cadrul acestuia, nu au fost identificate în totalitate principalele activităţi procedurale derulate la nivelul instituţiei publice, fapt ce a condus la apariţia unor disfuncţionalităţi în cadrul sistemului de informare şi comunicare existent la nivelul acestuia. Echipa de audit a constatat că nu au fost elaborate şi implementate proceduri operaţionale privind evidenţa contabilă a clienţilor, furnizorilor, evidenţa contabilă a operaţiunilor de casă şi bancă, evidenţa contabilă a datoriilor şi creanţelor, evidenţierea, urmărirea şi încasarea amenzilor şi respectiv stabilirea, evidenţierea, urmărirea şi încasarea veniturilor rezultate din activitatea de distribuire a apei potabile pe raza localităţii Berevoeşti.

Facturile serviciilor se salubritate au fost plătite operatorului, dar Primăria n-a recuperat banii de la rău platnici

Au fost efectuate plăţi nelegale, în sumă de 13.871 lei, din credite bugetare aprobate la capitolul „Protecţia mediului”, ca urmare a acceptării la plată şi decontării integrale a facturilor aferente serviciilor de salubrizare, întocmite cu nerespectarea reglementărilor în vigoare, referitoare la aprobarea tarifelor ajustate şi respectiv modificate de operatorul de specialitate contractat. Inspectorii de la Curtea de Conturi au consemnat că prejudiciul ajunge la 17.219 lei, şi este format din debitul de 13.871 lei şi majorările de întârziere calculate potrivit Legii Finanţelor Publice, de 3.348 lei.

Cetăţenii din Berevoeşti au amenzi de peste 840.000 lei, neîncasate

La rubrica venituri suplimentare la bugetul local, economiştii de la Camera de Conturi au identificat două sume care trebuie recuperate de la localnicii care au strâns din amenzi peste opt miliarde de lei vechi, dar şi de la trei firme, cărora nu li s-au cerut taxele pentru concesionarea unor clădiri aflate în patrimoniului comunei Berevoeşti.

Astfel, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă şi respectiv evidenţa fiscală analitică pe plătitor şi pe cale de consecinţă nu au fost raportate debite provenind din amenzi, în valoare de 843.749 lei. În timpul misiunii de audit, persoanele cu atribuţii din Primăria Berevoeşti au înregistrat debitele provenind din amenzi, în valoare de 843.749 lei în evidenţa contabilă şi urmează să urmărească încasarea acestora la termenele şi în condiţiile reglementate de Codul de procedură fiscală.

Dar nu au fost nici stabilite, evidenţiate şi urmărite la încasare venituri fiscale provenind din taxa pe clădiri datorată în baza contractelor de concesiune în cazul a trei agenţi economici în calitate de concesionari ai unor bunuri aflate în patrimoniul comunei Berevoeşti, în sumă totală de 19.870 lei. Din operaţiunea de evidenţiere a taxei pe clădiri a rezultat că din valoarea totală, de 19.870 lei, 16.446 lei sunt debite şi 3.424 lei, majorările de întârziere aferente. 

Nu au fost recuperate garanţiile datorate de opt concesionari 

Suma aproximată la 12.000 lei a fost evidenţiată de cei care au făcut controlul financiar la Berevoeşti ca provenind după ce nu au fost pretinse, prin clauzele contractuale, stabilite, constituite şi evidenţiate extracontabil garanţiile datorate de către opt concesionari ai bunurilor din patrimoniul comunei Berevoeşti. În timpul controlului, angajaţii Primăriei Berevoeşti au stabilit valoarea garanţiilor pentru cei opt concesionari, rezultând suma de 11.820 lei, care a fost înregistrată în evidenţa contabilă extrabilanţieră. Prim măsuri operative, a fost încasată suma de 9.696 lei, rămânând de constituit garanţii contractuale în valoare de 2.124 lei.

La plecare, economiştii au consemnat o opinie despre control

Concluziile reţinute de către echipa de audit la finalizarea misiunii efectuate, au fost în sinteză următoarele:

-situaţiile financiare nu au fost întocmite din toate punctele de vedere semnificative în conformitate cu cadrul general de raportare financiară aplicabil în România

-situaţiile financiare nu reprezintă o imagine reală şi fidelă a poziţiei financiare, a performanţei sau a modificării poziţiei financiare a entităţii

-modul de administrare a patrimoniului public şi privat al comunei Berevoeşti, precum şi execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli nu respectă principiile legalităţii şi regularităţii, întrucât valoarea cumulată a erorilor şi abaterilor de la legalitate şi regularitate constatate se situează peste pragul de semnificaţie de 2%

În temeiul concluziilor menţionate anterior, echipa de audit a formulat o opinie contrară asupra situaţiilor financiare auditate: „În opinia noastră, datorită efectelor denaturării semnalate şi prezentate în paragraful de mai sus, situaţiile financiare în ansamblul lor nu prezintă fidel performanţa financiară a Primăriei Berevoeşti la 31 decembrie 2018, şi acelorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată în perioada auditată.” “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!