25/04/2025

Astăzi, cei trei hoţi din Schitu află dacă mai stau în arest sau nu

Astăzi, cei trei tineri din Schitu Goleşti, care au fost arestaţi înainte de Paşte, fiind suspecţi de furt, află dacă mai stau după gratii sau nu. Indivizii sunt bănuiţi că ar fi autorii mai multor spargeri, prejudiciul ridicându-se la circa 50.000 lei. În momentul reţinerii tinerilor, care au 22, 26 şi 27 de ani, oamenii legii au reuşit să recupereze, în urma a trei percheziţii domiciliare, bunuri în valoare de aproximativ 35.000 lei.

Au fost reţinuţi înainte de Paşte, dar şi amendaţi pentru nerespectarea ordonanţelor militare

Pe 14 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Câmpulung şi Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş, au efectuat trei percheziţii domiciliare, pe raza localităţii Schitu Goleşti, la locuinţele a trei persoane bănuite de furt calificat. Din cercetări, s-a stabilit că, în perioada martie-aprilie 2020, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în mai multe societăţi comerciale şi locuinţe din municipiul Câmpulung şi comuna Schitu Goleşti, de unde ar fi sustras componente de la semiremorci auto şi utilaje, materiale feroase şi neferoase, cu scopul valorificării ulterioare la centre de fier vechi. Prejudiciul estimat este de aproximativ 50.000 de lei. Cu ocazia percheziţiilor, au fost identificate şi indisponibilizate bunuri în valoare de aproximativ 35.000 de lei. 

În urma cercetărilor, a fost identificat un agent comercial care a primit bunuri fără provenienţă legală, fapt pentru care i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională de 5.000 de lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. 

Totodată, cei trei reţinuţi au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea măsurilor specifice stării de urgenţă, fiecare cu câte 10.000 lei. 

Cei trei bărbaţi, Cornel Dumitru Onică, de 22 de ani, Gheorghe Bogdan Tocan, de 26 de ani şi Sergiu Dragoş Vişoiu, de 27 de ani, toţi din Schitu Goleşti, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar când această ordonanţă a expirat, pe 15 aprilie, au fost prezentaţi Judecătoriei Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar magistratul de serviciu a dispus arestarea preventivă acelor trei pe durata a 30 de zile, până la data de 14 mai 2020, inclusiv. Tinerii din Schitu Goleşti au făcut apel la decizia Judecătoriei Câmpulung, iar pe 21 aprilie, Tribunalul Argeş le-a respins ca nefondate contestaţiile, obligându-i pe contestatari să plătească fiecare câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. 

Astăzi, 8 mai, la Judecătoria Câmpulung vor ajunge cei trei inculpaţi, care vor afla dacă judecătorul stabileşte ca ei să mai stea după gratii sau nu. Între timp, tot la instanţa câmpulungeană a fost înregistrat dosarul în care Cornel Dumitru Onică, Gheorghe Bogdan Tocan, Sergiu Dragoş Vişoiu, dar şi Gheorghe Florin Ciolpan au fost trimişi în judecată pentru furt calificat, părţi civile fiind Stelian Florin Bălănică, Constantin Bogdan Bălănică şi Florin Daniel Fătu, urmând să fie stabilit un prim termen de judecată. Adrian TĂNASE

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!